Din ce în ce mai frecventă în rândul bebeluşilor, caria de biberon reprezintă o formă agresivă de carie ce apare pe dinţii de lapte ai copiilor sub 3 ani. Se mai numeşte şi carie galopantă deoarece are o evoluţie fulminantă; trecerea de la o pată alb-gălbuie pe suprafaţa dintelui către afectarea totală a suprafeţei dentare făcându-se foarte rapid, dinţii ajungând în stadiul de resturi radiculare colorate în negru în zona în care au erupt. Studiile arată că aproximativ 5-10% din copii prezintă carii de biberon.
Primele semne sunt sensibilitatea dentară la diverşi stimuli externi – variaţiile de temperaturi, alimentele dulci şi modificări de culoare şi structură a smalţului – pete albe pe suprafaţa dentară unde smalţul are mai puţin calciu în compoziţie.
În general, evoluţia tipică a cariei de biberon urmează nişte paşi specifici. Debutează cu afectarea grupului frontal superior, fără afectarea grupului inferior. Netratate, cariile de biberon pot afecta întreaga dentiţie a copilului. Ordinea de apariţie a cariilor respectă ordinea de erupţie, astfel încât după afectarea incisivilor superiori, următorii dinţi interesaţi vor fi primii molari, apoi caninii şi, în final, molarii secunzi superiori.
Cauzele cariei de biberon sunt multiple, însă factorul principal îl reprezintă folosirea biberonului în afara meselor (pentru a linişti sau adormi copilul). Biberonul trebuie folosit doar ca instrument în alimentaţie, deoarece un alt factor favorizant îl reprezintă timpul de folosire al acestuia. Cariile apar atunci când lichidele dulci sunt oferite copilului, iar el este lăsat să sugă din biberon pentru o perioadă îndelungată.
Multe lichide dulci constituie cauza acestor carii: de la ceaiul îndulcit şi sucul de fructe până la laptele praf şi laptele propriu-zis. Bacteriile din guriţa bebeluşului folosesc carbohidraţii ca aliment. Apoi, ele produc acizi care atacă dinţii. De fiecare dată când bebeluşul tău consumă astfel de lichide, acizii atacă dinţişorii timp de 20 de minute sau chiar mai mult.
Chiar şi lactoza aflată în lapte este descompusă de bacterii (lactobacili) în acid lactic, astfel bacteriile hrănindu-se şi înmulţindu-se. Există şi studii care au arătat o legatură strânsă între acest tip de carii şi complicaţiile din timpul naşterii (naşteri dificile,contracţii uterine premature, sângerări vaginale).
Ca părinte poţi ajuta la prevenirea cariei de biberon dacă:
- ştergeţi gingiile copilului după fiecare masă cu un şerveţel umed sau o bucată de tifon – chiar dacă cel mic nu are încă dinţişori erupţi.
- vei începe periajul dentar odată cu apariţia primului dinţişor, continuând să cureţi gingia în zonele în care dinţii lipsesc.
- nu-l vei lăsa niciodată pe cel mic să adoarmă cu biberonul de lapte, suc sau ceai în guriţă.
- sunteţi atenţi la alimentaţia bebeluşului, reducând pe cât posibil administrarea alimentelor dulci.
Dacă bebeluşul tău e obişnuit să primească suzeta peste noapte sau în timpul somnului de peste zi, oferă-i întotdeauna o suzetă curată, recomandată de stomatolog sau de medicul pediatru. Nu-i înmuia niciodată suzeta în miere sau într-un alt lichid dulce. Nu curăţa sau înmuia suzeta niciodată în propria gura (gura adultului e mult mai populată bacterian decât a bebeluşului).
Tratamentul cariei de biberon impune modificări de comportament atât pentru copil, cât şi pentru părinţi. Tratamentul constă, în primul rând, în corectarea obiceiurilor de îngrijire a copilului, cu suprimarea modalităţii incorecte de hrănire sau de liniştire a copilului şi instituirea unei igiene orale corecte. Netratate, cariile de biberon sunt în general foarte dureroase creând probleme foarte mari pentru copii şi stres pentru părinţi.
Cariile dentare, în general, se dezvoltă asimptomatic, dar au evoluţie rapidă în suprafaţă şi profunzime, dinţii ajungând în scurt timp resturi radiculare, dacă nu se corectează obiceiurile incorecte de îngrijire a copilului. Din păcate, cei mai mulţi părinţi se alarmează şi aduc copilul la medic foarte târziu când cariile dentare evoluează mult şi se complică cu abcese gingivale sau fistule.
Tratametul este de două feluri: preventiv – constând în educarea părinţilor şi curativ- realizat de medicul stomatolog, adaptat la situaţia clinică existentă. În fază incipientă a afecţiunii, se încearcă remineralizarea smalţului prin aplicarea locală a fluorului în concentraţie şi cantitate mică. Cariile simple se tratează prin obturaţii fizionomice de compozit, iar în cazul cariilor complicate se acţionează endodontic şi/sau chirurgical, prin extracţii dentare.
