Designerul Victoria Cocieru, despre experiența nașterii în SUA

De aproape trei ani este stabilită în Los Angeles alături de iubitul ei Dan Pînzaru, iar în luna octombrie 2017 fondatoarea brandului vestimentar Kheops a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Pentru că a trecut prin această experiență emoționantă, ne-am dorit să aflăm chiar de la proaspăta mămică cum este să aduci pe lume un copil în SUA.

separator

În momentul în care a rămas însărcinată, Victoria nu avea nici mai mică idee despre cum este să naști în această țară. Însă, sistemul medical american nu i-a frânt fericirea și așteptările în momentul în care a devenit mamă. Christian, fiul creatoarei de modă, care de curând a împlinit trei luni, a venit pe lume într-un spital obișnuit din Los Angeles, în care anual nasc mii de femei, care dețin asigurarea medicală obligatorie.

,,Am avut norocul să am o sarcină foarte ușoară, chiar și medicul îmi spunea că de când lucrează în domeniu, am fost cel ușor pacient al său. Pe parcursul sarcinii am făcut sport intens chiar până în luna a 7-a, fiind supravegheată de specialist desigur, iar după mă străduiam zilnic să merg mult, uneori făceam și 8 km pe zi. Am adăugat doar 9 kg în timpul sarcinii, nu făceam abuz de calorii și bebelușul s-a dezvoltat perfect”, ne povestește tânăra mămică.

În SUA medicii sunt rezervați în a administra prea multe medicamente, mai cu seamă gravidelor și bebelușilor, în caz de răceală.

,,Un alt spect care m-a surprins este faptul că medicii nu îți prescriu multe medicamente de la primele simptome, am fost foarte răcită în sarcină timp de 3 săptămâni, dar foarte răcită, însă ei categoric nu îmi indicau nimic, ca să nu sufere copilul, doar îmi luau mereu analizele pentru a vedea dacă nu există vreun risc. Despre naștere ce pot să zic? Am născut foarte ușor, și medicul  mi-a zis că asta s-a datorat faptului că am făcut multă mișcare în timpul sarcinii”.

,,Până la naștere am stat două zile într-un ,,hotel”, nicidecum nu te simți ca în spital, asistentele sunt mai mult decât atente cu pacienții, iar medicul meu făcea mereu glume, am fost o norocoasă să pic la tura acestuia. Cred că din momentul în care au început cele mai dureroase contracții, nașterea a durat în jur de 30 de minute. Știu că pare prea colorat și ușor dar chiar a fost ușor”, ne mai spune Victoria Cocieru.

Am fost curioși să aflăm care sunt condițiile din spital în momentul internării, care sunt oprtunitățile de care beneficiază o femeie însărcinată în SUA.

,,Internarea a durat o zi. Geanta pe care am pregătit-o pentru spital practic nu am folosit-o. Hainele pentru bebeluși, toate cremele, spray-urile de vindecare sunt asigurate. În timpul sarcinii nu am achitat pentru nimic, nici pentru naștere, aici chiar și serviciile stomatologice pentru gravide sunt gratuite. În ceea ce privește alimentația, ești întrebată ce preferi să mănânci, bucatele sunt servite frumos, aranjate cu gust în farfurie. După naștere ești transferată într-un alt salon, care are de asemenea toate comoditățile. Saloanele au un scaun-leagăn, ca mămicile să poată sta comod în el cu bebelușii în brațe, să-i poată alăpta”, ne-a mai dezvălut Victoria. 

Chiar dacă este preocupată cu creșterea și dezvoltarea lui Christian, în timpul liber, extrem de prețios, tânăra mămică este activă, face sport și urzește schițe, gândește la noi proiecte din domeniul său de activitate. La finele anului trecut, creatoarea de modă a participat cu o nouă colecție inedită în cadrul unei prezentări de modă în Los Angeles.

 

 

alte Articole interesante