Invenția unei moldovence din California care îi ajută pe părinți să afle motivul pentru care plâng bebelușii!

O tânără moldoveancă din Silicon Valley dezvoltă o aplicație virtuală, care le-ar permite părinților să se conecteze cu creierul copiilor lor și să înțeleagă emoțiile și percepțiile pe care le manifestă. Inovația stă la baza cercetărilor științifice, promovate de medicii neurologi și pediatri.

separator
Anastasia-Miron-696x522

Anastasia Miron este stabilită în SUA de câțiva ani și a adus în Moldova numeroase proiecte de dezvoltare în sectorul IT. Este o promotoare a inovațiilor sociale și nu ostenește să investească în dezvoltarea tinerelor talente de acasă.

„La moment, sunt focusată pe o aplicație VR ( virtual reality) care permite părinților să se conecteze mai profund cu copiii lor. La fel, cei care doresc sa devină părinte, pot sa învețe mai multe despre cum este să fii mamă sau tată. Aplicația îi ajută pe părinți să înțeleagă ce se întâmplă în creierul copiilor în anumite situații și cum este cel mai bine să reacționeze pentru a nu trauma psihicul copilului.

De exemplu, când și cum să-i vorbești copilului despre sex, sau cum să reacționezi când copilul plânge în hohote fără un motiv evident, sau cum să-i explici o situație de divorț, etc. Fiecare situație menționată este foarte complexă și necesită o atenție și sensibilitate particulară. Părinții trebuie să știe cum să acționeze în asemenea situații.

Cu realitatea virtulă reușim sa le arătam părinților în imagini foarte clare ce se întâmplă în creierul copilului la nivel neurologic, educând părintele să fie empatic cu copilul.

Evident, această aplicație se bazează pe descoperiri științifice, promovate de către medici neurologi și pediatri”, a explicat Anastasia Miron, într-un interviu pentru Moldova Times.

Anastasia Miron spune că a fi părinte nu este ușor deloc, deși este unul dintre rolurile cele mai importante pe care o personă le poate îndeplini.

„Elementele aplicației sunt redate în creierul copilului de fiecare dată când pun ochelarii VR. Deci, văd exact ce provoacă sau ce poate, eventual, provoca o anumită reacție din partea părinților. Fiecare copil este diferit, fiecare părinte reacționează diferit; prin VR noi reușim sa transportam părinții acolo unde ei uneori nu ajung, în amigdala sau cortexul beneficiarului.

M-am stabilit traiul în San Francisco, unde este foarte mult promovată orice tehnologie inovatoare. Toată atenția este îndreptată spre VR, deci, este relativ ușor să găsești investiții pentru a lansa proiecte de acest gen”, a precizat tânăra moldoveancă.

Anastasia Miron a declarat că costul unei aplicații VR valorează în jur de 20.000-30.000 dolari, costul echipamentului VR oscilează între 35 dolari pentru ochelari google VR și până la 800 de dolari pentru HTC VIVE.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Cum a surprins-o soțul pe Xenia Deli la un an de căsnicie!
Articolul anterior
Salată Caesar cu creveţi grill
Articolul următor