Mame, ajutați-vă copiii să-și iubească tații!

O mamă care a știut să treacă peste orgoliul rănit, peste durerea și dezamăgirea destinului și care a avut puterea să spună lucruri frumoase despre tatăl copilului ei, pentru că și-a iubit fiica mai presus de orice – această Mamă, Mirela Retegan, cred că este un exemplu pentru multe mame singure!

separator
21625

Citește articolul de mai jos, cu siguranță vei rămâne impresionată de puterea dragostei de mamă.

”- Mamă, tu ai putea să stai atât de departe de mine și să mă vezi așa de rar cum face tata, m-a întrebat Maya acum câțiva ani.

– Nu, mamă! Doamne, cum să pot așa ceva?!…

– Vezi, tata e puternic – a conchis ea, iar replica m-a lăsat fără cuvinte.

A devenit bancul preferat al grădiniței la care mergea Maya.

Mi s-a părut nedrept, incorect să creadă că tatăl ei e mai puternic decât mine. Am retrăit toate nopțile în care ea era bolnavă și el în altă parte, toate diminețile în care m-am trezit să o pregătesc pentru grădiniță, toate serile în care am adormit-o și i-am citit povești, toate vizitele la stomatolog, toate ocaziile în care am refuzat invitații în cluburi, la petreceri, întâlniri. Ca să-mi spună acum că el este cel puternic, iar eu sunt slabă și incapabilă să stau departe de ea și să o văd atât de rar.

Apoi mi-am amintit că Maya era exact ce mi-am dorit: un copil cu suflet întreg, pe care să nu-l implic cu nimic în problemele noastre nerezolvate. Mi-am amintit cât de mult mi-am dorit-o și cum eu am fost cea care a purtat sarcina. Și cum m-am simțit cea mai norocoasă femeie din lume când m-am uitat la testul acela cu două liniuțe gândindu-mă: Să-i spun, să nu-i spun… Oare cum o să reacționeze? E momentul potrivit? Sper să-şi dorească și el…

Plecând de la momentul acela în care aflăm că suntem însărcinate și ne aparține exclusiv decizia de a le spune asta  și altora, am dezvoltat o teorie: cred că FEMEIA nu este însărcinată doar să aducă pe lume copii. Ea primește o sarcină pe care o duce singură 9 luni. Nu știu de ce unele femei cred că sarcina lor durează doar 9 luni. Eu cred că un copil rămâne sarcina femeii până la capăt și trebuie să-i poarte grijă toată viața. Așa cum Fecioara Maria a rămas lângă copilul cu care a fost însărcinată, împotriva întregii lumi, uneori având pe cineva lângă ea, alteori nu. Unele dintre noi au norocul să-l primească pe „Ïosif” (un tată responsabil și prezent în viața lor și a copiilor lor), altele nu.

Au fost momente în care l-am urât pe tatăl copilului meu din toată ființa mea. Au fost zile în care aș fi vrut să dispară din viața mea pentru totdeauna. Dar mi-am înghițit toate cuvintele nepotrivite, am tras  aer în piept și m-am gândit la un singur lucru: dacă mie mi se întâmplă mâine o tragedie, copilul meu va rămâne cu el. Și am încercat să-mi imaginez cum își face copilul meu bagajul și se mută cu un om despre care a auzit numai mizerii, pe care îl considera cel mai mare dușman, bărbatul pe care mama ei îl urâse și pe care, la rândul ei, a învățat să-l urască. Nu m-a lăsat sufletul să-i fac asta. Și chiar dacă pe mine mă zgârâia fiecare cuvânt nerostit, chiar dacă fiecare jignire înghițită îmi stătea în gât, ea a auzit în fiecare zi că tatăl ei e minunat, că sigur nu reușește s-o vadă mai des doar pentru că e foarte ocupat, altfel ar căuta-o în fiecare zi și că singurul motiv pentru care nu răspunde la telefon este pentru că i s-a descărcat bateria.

N-a fost ușor să-mi reprim toate insultele pe care i le-aș fi adresat, să-mi ascund nemulțumirile și să-mi fardez lacrimile. Mi-am urlat greutatea în mașină, cu muzica dată la maximum în difuzoare. Le-am interzis tuturor celor din apropierea mea să spună vreun cuvânt urât despre el sau să facă vreo afirmație nepotrivită. I-am construit o imagine la fel de frumoasă ca aceea pe care o vedeam în ziua în care mi-am dorit un copil cu acel bărbat. Și asta a rămas imaginea mea despre tatăl copilului meu.

Ura dintre noi s-a stins. I-am dat timpului timp să ne iertăm și azi copilul meu are o relație minunată cu el. Eu ştiu că în afară de mine, nimeni nu o iubește pe lumea asta mai mult decât el. Că orice-ar fi fost între noi, el e tatăl copilului meu și ar face orice pentru ea. Iar Maya are dreptul să fie crescută cu sufletul întreg: liberă să-l iubească la fel de mult cum mă iubește pe mine.

Viața mi-a dat multe exemple. Prietena mea dragă a respectat dorința fetiței ei de a locui cu tatăl la 600 de km distanță, chiar dacă ea avea custodia copiilor. Fetița ei a considerat-o pe ea cea puternică și a dorit să rămână să-și susțină tatăl. Eu i-am știut prietenei mele toate frământările, toate nopțile nedormite, i-am văzut ochii plânși în fiecare dimineață, i-am fost aproape ani întregi în care ea a trăit toate grijile unui părinte fără a putea fi lângă copilul ei. Cunosc un bărbat care, deși nu locuiește împreună cu copilul lui, trăiește zilele fără el așteptând întâlnirile stabilite printr-o sentință judecătorească.

Și-atunci nu pot să nu mă întreb: Care dintre noi e cel puternic? Cine îmi dă mie dreptul să dau verdicte, de ce mă cred eu superioară? De ce cred eu c-ar trebui să-mi fac altar? Habar nu am. Nu am de unde să știu nici ce-a fost în sufletul lui când a plecat, nu am eu dreptul să judec. EU am primit o sarcină. Și-am înțeles că o mamă nu e însărcinată doar nouă luni, ci rămâne însărcinată toată viața! Și că sarcina mea e să am grijă nu doar la ce mănâncă, unde doarme sau cu ce se îmbracă, ci tot în sarcina mea intra și sufletul ei. În sarcina mea cade ca ea să-și iubească tatăl.”

Sursa

alte Articole interesante