Sentinţă dată în Italia: vaccinul ROR cauzează autism

În timp ce pe canalele medicale se neagă vehement legatura dintre autism şi acest vaccin, există multe păreri contrare. Statisticile arată creşterea autismului corelată în mod alarmant cu introducerea vaccinului ROR (împotriva rujeolei, oreonului şi rubeolei). Iar acum o curte de justiţie din Italia a dat o decizie în favoarea unor părinţi care pretind că autismul copilului lor a fost declanşat de acest vaccin.

separator
copil_vaccin

Părinţii lui Valentino Bocca au de primit 112,000 Lire sterline de la Ministerul Sănătăţii din Italia, iar acum au mai cerut în instanţa civilă înca 800.000 de Lire sterline .
Dar povestea este una tragică. Valentino era un copil sănătos, care se dezvolta normal. Toate astea până la vârsta de 14 luni când i s-a administrat vaccinul ROR şi imediat a început să sufere de diaree. Apoi şi-a pierdut interesul pentru mâncare, iar în câteva zile a pierdut abilitatea de a folosi o linguriţă.

Dar ce era mai rău abia avea să urmeze când a început să fie agitat noaptea, plângând de durere ore în şir. S-a aflat mai târziu că suferea de o boală dureroasă a intestinelor care este un simptom în randul copiilor cu autism. Cu o dietă modificată, fără grâu şi lactate, a reuşit până la urmă să doarmă. Dar simptomele autismului continuau să se facă văzute şi astfel chiar şi la vârsta de 9 ani el încă nu poate vorbi.

Cazul a avut 3 martori experţi care au aprobat faptul că „există o probabilitate ştiinţifică rezonabilă că vaccinul ROR să fi declanşat boala lui Valentino”. Şi astfel judecătorul, Lucio Ardigo, a concluzionat că boala de autism a micuţului Valentino este direct legată de administrarea acestui vaccin.

Cu această decizie dată în Italia, există acum un precedent legal care ar putea deschide o avalanşă de neoprit.

Vaccinul ROR are aceleaşi ingrediente în Anglia şi în Statele Unite.
În Statele Unite, se cunosc, pe canalele media, mai mult de 5000 de familii care pretind că autismul copiilor lor a fost declanşat de acest vaccin, iar numărul real sigur este mult mai mare. Astfel de decizii împotriva ROR includ 90,000 lire sterline plătite pentru leziuni cerebrale suferite de un băieţel numit Robert Fletcher, şi 1.5 million USD plătiţi părinţilor lui Hannah Poling, care a fost vaccinată cu ROR şi cu 6 alte vaccinuri într-o singură zi, după care a început să sufere de autism.

Marea controversă legată de autism
În 1998, Andrew Wakefield a publicat un studiu, în respectabilul jurnal medical “The Lancet” în care prezentă dovezi conform cărora autismul ar putea fi declanşat de către vaccinul ROR. Acest fapt a provocat o adevarată isterie în lumea medicală şi nu numai, având ca rezultat scăderea dramatică a vaccinarii copiilor în mai multe ţări.

Totul a durat până în anul 2004, când un jurnalist de la Sunday Times, pe nume Brian Deer, printr-o serie de reportaje care au durat pe parcursul a 6 ani, a reuşit să convingă opinia publică şi nu numai de faptul că, de fapt, Andrew Wakefield, a realizat un studiu fraudulos, lipsit de etică, avea conflicte de interese, precum şi alte nereguli. Astfel în anul 2010, studiul lui Wakefield, a fost retractat de către “The Lancet”, iar acesta a fost exclus din profesia de medic.

În perioada care a urmat, Wakefield a continuat să îşi menţină poziţia pe care a publicat-o în studiul său. Iar în interviurile acordate anterior a vorbit despre conspiraţia marilor producători de medicamente, implicit de vaccinuri şi despre faptul că nimeni nu poate spune sau face nimic împotriva lor fără să sfârsească precum el. A vorbit despre jurnalistul Brian Deer, pe care l-a numit “asasin plătit”, care a fost adus pentru a-l scoate din joc. În acest moment el încă încurajează mulţi părinţi să se gândească bine înainte de a face acest pas important, vaccinarea.

Sursa

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Prietenele i-au spus o frază care a determinat-o să slăbească 30 de kg!
Articolul anterior
Săpun natural fără detergenţi sintetici!
Articolul următor