Studiu. Copilul poate semăna cu primul partener sexual al mamei!

Geneticienii au explicat cum a fost posibil să vină pe lume un copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese un bărbat de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică al copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un bărbat alb. Telegonia este astfel o realitate, chiar dacă acest lucru nu este pe placul tuturor, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic.

separator
gravida_06

Telegonia este o teorie demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor sai. De aici, reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care femeia rămâne gravidă, copilul ar putea semăna cu primul ei partener. Mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului ai copiilor săi.

Telegonia a fost dovedită de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Cel mai concludent exemplu este cel al unei iepe care a fost împerecheată cu un mascul zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi! Această întâmplare a fost, de fapt, punctul de pornire al teoriei telegoniei.

Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie și pe cale ondulatorie, adică prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că spermatozoizii zebrei au rămas o vreme în corpul iepei, apoi s-au ventilat. Rămași sub formă de corpusculi ondulatorii, adică informaţii ce rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. La fel stau lucrurile şi în genetică umană.

Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin „allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de „allele” dau genotipul individual. Mai exact, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se „lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect întârziat.

Un motiv pentru păstrarea virginității până căsătorie

În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie nu este doar un principiu moral, ci şi unul care ține de genetică. Informaţiile genetice dezordonate, care ajung în corpul viitoarei mame odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu, determină zestrea genetică a fătului, care se naşte cu o mulţime de afecțiuni. Aceasta este cauza pentru care în ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoși ca în trecut, spun cercetătorii care au studiat fenomenal telegoniei.

În prezent, femeile întrețin relații sexuale cu parteneri diferiți până să devină mame, iar informațiile genetice pozitive, dar şi negative, rămân în organismul ei, influențând dezvoltarea fătului.

Sursa

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci carne roşie
Articolul anterior
Sucul minune pentru o piele tânără și strălucitoare!
Articolul următor