Cazul este atât de rar încât se întâlnește o dată la 48 de milioane de nașteri. Lucy Marie Perkins a uimit pe toată lumea, în momentul în care a venit pe lume.
Părinții fetiței, când s-au cunoscut au fost surprinși de coincidență, au descoperit că au foarte multe lucruri în comun, inclusiv faptul că sunt născuți amândoi în același an și în aceeași zi, la numai 50 de minute diferență, scrie baby.unica.ro.
Anul trecut, cei doi s-au căsătorit și, în ciuda faptului că plănuiseră să mai aștepte până când vor deveni părinți, Caitlin a rămas însărcinată. Nu se considerau pregătiți pentru un copil, însă teama că nu ar mai putea avea copii pe viitor, i-a determinat să păstreze sarcina.
Potrivit calculelor medicilor, micuța trebuia să se nască abia săptămâna viitoare, însă, în mod cu totul surprinzător, ea a vrut să vină pe lume mai devreme, chiar în ziua în care părinții ei au împlinit 30 de ani. Din acest moment, cei trei își vor serba zilele de naștere împreună, în aceeași zi.