Un psiholog desfiinţează mitul temei pentru acasă: de ce temele fac mai mult rău decât bine?

În cartea „Mitul temei pentru acasă”, semnată de renumitul psiholog american Alfie Kohn, autorul atrage atenţia asupra efectelor negative pe care le pot avea temele asupra copiilor şi sugerează părinţilor să întrebe mai des profesorii cum îi ajută exerciţiile pe cei mici, în mod concret, nu doar cum se rezolvă acestea. Psihologul răspunde la întrebările: „Temele pentru acasă susţin sau sabotează educaţia veritabilă? Cum ne putem asigura că temele pentru acasă sunt benefice?”.

separator

646x404

Alfie Kohn este psiholog specializat în parenting. Expertul atrage atenţia asupra urmărilor grave pe care le pot avea temele date de profesori, pe care elevii trebuie să le rezolve în timpul liber. Afirmaţiile expertului sunt cu atât mai incitatoare, cu cât acesta susţine că exerciţiile pentru acasă pot influenţa dezvoltarea copilului chiar şi după ce ajunge la maturitate, prin subminarea gândirii critice în favoarea memorării mecanice şi a atitudinii submisive, prin erodarea relaţiilor în familie, dispariţia timpului liber, distrugerea independenţei copilului şi a încrederii adulţilor în acesta.

,,În viziunea mea, temele sunt metoda cea mai sigură prin care se înăbuşă curiozitatea copiilor. Să îi obligi pe copii să facă teme după terminarea orelor este frustrant, duce la apariţia unor conflicte familiale şi la oboseala sporită. În plus, niciun studiu nu a demonstrat încă utilitatea temei pentru acasă în ciclul primar şi gimnazial, ba chiar nici în primii ani de liceu şi, de aceea, situaţia obişnuită cu care ar trebui să se confrunte un copil după terminarea orelor ar trebui sa fie fără teme. Întrebarea mea este: de ce să presupunem că trebuie să existe teme pentru acasă?”, declară expertul în parenting american.

Problema principală, mai spune Alfie Kohn, este că oamenii nu înţeleg cum are loc procesul de învăţare.

„Majoritatea persoanelor consideră că, cu cât repeţi mai mult o anumită temă, cu atât vei învăţa mai bine despre ce este vorba. O altă explicaţie sunt standardele înalte, sau încercarea ridicării ştafetei întâlnită uneori în educaţie. În ultimul rând, cred că societatea nu are încredere în copii, nu crede că ei îşi pot petrece timpul şi într-o manieră constructivă”, a mai adăugat expertul.

Cum ar trebui să ia atitudine părinţii, Kohn recomandă un alt mod de a aborda procesul de învăţare, atât cel şcolar, cât şi cel petrecut acasă, care să respecte atât dragostea naturală de învăţătură a copiilor noştri, cât şi importanţa relaţiei din cadrul familiei. Copiii învaţă cu adevărat atunci când au un motiv pentru care îşi doresc să ştie anumite lucruri, de ce oamenii acţionează într-un anumit mod şi de ce lumea funcţionează aşa cum funcţionează. Are sens, de exemplu, ca un copil să citească mult, la şcoală, dar şi acasă, este de părere specialistul.

„În locul unui număr mari de teme, ar trebui să schimbăm calitatea acestora şi să le dăm copiilor mai multe opţiuni din care să poată alege. Toată lumea vorbeşte despre cum temele sunt o corvoadă. De ce nu pun părinţii întrebările potrivite? De ce nu întreabă profesorii unde sunt informaţiile care susţin importanţa temelor? Noi întrebăm «cum»în loc de «de ce este nevoie»”, mai spune Alfie Kohn.

Alfie Kohn este unul dintre cei mai controversaţi autori ai zilelor noastre pe teme legate de creşterea copiilor şi educaţie. Este autorul a 14 cărţi, dintre acestea patru fiind lansate, până în prezent, şi în România. „Parenting necondiţionat”, „Pedepsiţi prin recompense”, „Mitul copiluluirăsfăţat” şi „Mitul temei pentru acasă”. Kohn a fost numit de revista „Time” „cel mai vehement critic din ţară la adresa ideilor fixe din educaţie legate de note şi teste standard”.

sursa

alte Articole interesante