Un psiholog te învaţă cum este corect să te adresezi copilului!

Formula în care alegem să ne adresăm copiilor este foarte importantă în procesul de educaţie şi dezvoltare a acestora potrivit specialiştilor. Dacă unei persoane mai în vârstă te adresezi cu ”dumneavoastră”, atunci prietenilor și persoanelor din familie le spui ,,tu”. Un psiholog îţi spune cum ar trebui de fapt să te adresezi copiilor.

separator

574da33eadb38_574da33eadb80

Astfel, psihologul Adriana Boroș recomandă, pe blogul său, pronumele cu care ar trebui să ne adresăm copilului.

,,De obicei, atunci când vorbesc cu copiii, părinții utilizează preponderent mesaje de tip TU sau la persoana a II-a. Exemplu: ”Ar fi trebuit să îți dai seama. Oprește-te. Termină acum”. Când folosim astfel de mesaje copiii simt că îi pui la repect, ca există o poziționare ierarhică, simt că îi acuzi sau îi cicălești”.

Potrivit psihologului, copiii care aud prea multe mesaje de genul acesta încep să se simta descurajați. Asta înseamnă că vor riposta, se vor simți neprețuiți, vor înceta să asculte, stima de sine va scădea și nu vor mai coopera.

Opusul la aceste mesaje, sunt mesajele de tip ,,eu”.

,,Exemplu: ”Mă stresează dacă lași fierul de călcat în priză, pentru ca s-ar putea aprinde” sau ”Când sunt jucăriile pe masă, îmi este foarte greu să aranjez pentru cină”.

Psihologul spune că mesajele la persoana I ajută să descrie comportamentul neadecvat, exprimă emoțiile părintelui şi efectul concret asupra părintelui.

,,Exemplu: Copilul pleacă la școală. Părintele îi cere să vină direct acasă sau să sune dacă întârzie. Acesta întârzie și nu sună. În aceste momente trebuie să ne adresăm cu: „Când nu ai venit de la școală la timp și nu ai sunat să îmi spui că întârzii, m-am îngrijorat și asta m-a distras de la ce aveam de făcut”.

Scopul mesajelor este ca un copil sa înțeleagă de ce trebuie să se schimbe. Trebuie să îi dăm un motiv tare bun pentru a renunța sau schimba un comportament. Mai bun decât că ,,așa vrea un părinte”. Efectul acestor mesaje, susține psihologul, constă în faptul că atunci când nu reușim să dăm o explicație plauzibilă cerințelor noastre, de multe ori realizăm că ceea ce credeam că ne afectează nu e chiar așa de important și nu este contrar nevoilor sau limitelor noastre.

De asemenea, psihologul menționează că mesajele la persoana I sunt eficiente deoarece nu provoacă rebeliune și rezistență (a-i comunica unui copil sincer efectul pe care îl are comportamentul lui asupra ta nu este aşa de amenințăror ca un mesaj că se întâmplă un lucru cu el dacă a făcut ceva anume).

,,Exemplu: „Asta m-a durut. Nu îmi place să fiu lovit- faţă de – Ești un copil rău. Să nu mai lovești pe nimeni așa”.

Prin aceste mesaje copilul devine responsabil de schimbarea comportamentelor și îl ajută pe viitor să își asume responsabilitatea acțiunilor pe care le face. În plus, asta îl face pe copil să vorbească sincer și direct și să exprime ceea ce se întamplă cu el, fără a duce la lupte de putere, pentru că nu este acuzator și nu pune copilul în defensivă.

Prin urmare, mesajele la persoana I vorbesc despre cum te simți tu și nu învinovățesc copilul. Ele comunică ceea ce se întâmplă și îi învață pe copii să audă ce efect au acțiunile lor asupra ta. Mesajele la persoana I vorbesc despre comportament și nu despre persoană.

sursa: eumama.md

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Greşeli culinare care îţi strică gustul bucatelor!
Articolul anterior
Victoria Bonya plânge în hohote. Iată ce au scris jurnaliștii despre ea!
Articolul următor