Video. Ducesa de Cambridge s-a externat împreună cu bebelușul născut în urmă cu câteva ore!

Kate Middleton a născut azi dimineață al treilea copil al cuplului. Ducesa de Cambridge a adus pe lume un băiețel, în același spital în care i-a născut și pe primii doi copii, în aripa Lindo a spitalului St. Mary din Londra. Ducesa de Cambridge s-a externat în după amiaza, împreună cu bebelușul născut în urmă cu câteva ore! La ieșirea din maternitate, cuplul regal a salutat mulțimea adunată în fața spitalului.

separator

Kate Middleton a pășit semeață cu bebelușul în brațe, într-o formă fizică de invidiat, în ciuda faptului că a născut în urmă cu doar câteva ore. Aceasta a fost internată luni dimineață, la ora locală 06.00, atunci când a început travaliul. Soția Prințului William a adus pe lume un băiețel sănătos, tot astăzi, în jurul orei 11:00. Prințul William a asistat la naștere. Bebelușul cântărește 3,8 kg, fiind cel mai greu dintre copiii născuți de Kate.

Ducesa de Cambridge a dorit să păstreze tradiția și de această dată. Kate s-a externat din spital și a apărut în fața publicului la doar câteva ore după nașterea bebelușului. Așa cum a făcut-o și în cazul celor două nașteri anterioare, pe 22 iulie 2013, atunci când l-a adus pe lume pe George, primul fiu al cuplului, și pe 2 mai 2015, atunci când s-a născut Charlotte, fiica cuplului regal.

alte Articole interesante