Elena Udrea a aflat sexul bebeluşului

Elena Udrea a aflat ieri, în urma unei vizite la ecograf, sexul bebeluşului. Aflarea veştii a emoţionat-o atât de tare încât a plâns.

separator

Fosta politiciană în vârstă de 44 de ani a aflat că ea şi logodnicul ei, Adrian Alexandrov, vor deveni la finalul lunii septembrie, părinţi de fetiţă.

”Elena şi Adi sunt foarte fericiţi, sarcina decurge bine şi au aflat că vor avea o fetiţă”, a declarat pentru Click!, o sursă apropiată cuplului.

Elena Udrea a urmat tratamente şi a ajuns la clinici din străinătate pentru a putea deveni mămică. Iniţial, fostul Ministru al Transporturilor din Românnia a aflat că are sarcină gemelară, numai că din păcate unul dintre embrioni s-a oprit din evoluţie.

alte Articole interesante