Interviu cu directorul Școlii Internaționale Heritage, Robert Ford: „O societate care investește în educație pune bazele prosperității și păcii, fiind pregătită să facă față provocărilor viitorului”

Deja de 2 ani, în Moldova, este inaugurată prima şcoală care oferă calificări/certificate Cambridge, recunoscute în întreaga lume. Şcoala Internaţională Heritage este singura din ţară aprobată în calitate de Şcoală Cambridge de către Cambridge Assessment International Education (Cambridge International), oferindu-le elevilor din Moldova accesul la învăţământ primar şi secundar inferior de calitate, o abordare vizionară a procesului de studii, oportunitatea de a obține atât diploma naţională de Bacalaureat, cât şi calificările internaţionale Cambridge, solicitate de universităţile de top ale lumii, activităţi extracurriculare cu numeroase beneficii şi abilităţi academice, artistice, sportive, sociale şi personale.

separator

Vă prezentăm un interviu exclusiv cu Robert Ford, Directorul Școlii Internaționale Heritage:

– Ce v-a determinat să alegeți domeniul educației? Ați putea să ne dați câteva date biografice?

La fel ca toți cei are devin profesori buni, am fost influențat de mari pedagogi, cărora am avut norocul să le fiu elev și student și care nu doar mi-au cultivat pasiunea pentru materii precum Istoria, Sportul, Literatura, Matematica, Științele, Arta sau Designul, dar mi-au arătat puterea transformatoare a educației și a cunoașterii. Curiozitatea intelectuală, care a fost o caracteristică atât de pregnantă a școlii și a universității mele, este ceea ce m-a făcut să înțeleg sensul lumii și locul meu în ea, să descopăr ce vreau să le transmit elevilor și propriilor mei copii.

În luna septembrie se vor împlini 25 de ani din momentul în care am absolvit universitatea din York și am început să predau într-o școală internațională incredibil de motivantă în același oraș antic din nordul Angliei. Pe parcursul întregii mele cariere, a fost întotdeauna un privilegiu absolut să lucrez cu tinerii și cu comunitățile școlare. Educația este bunul public suprem și orice societate care crede în tineri și investește în educație pune bazele prosperității, păcii și este pregătită să facă față provocărilor viitorului. Eu vin dintr-un mediu al clasei muncitoare britanice, din extraordinara regiune de la frontiera dintre Anglia și Țara Galilor, de aceea cunosc perfect importanța identității, a muncii asidue, a educației și a aspirației.

Să contribui la conectarea sălilor de clasă din întreaga lume este o mare bucurie în cariera și vocația mea. De aproape 20 de ani colaborez cu cea mai importantă organizație a guvernului britanic, de renume mondial, British Council (Consiliul Britanic), am consiliat și am vorbit la conferințe dedicate școlilor, consiliilor școlare și ministerelor de profil din întreaga lume. În luna mai a acestui an, am avut onoarea să mă adresez în plenul Parlamentului Regatului Unit parlamentarilor și lorzilor cu privire la educația globală, fiind unul dintre cei doar doi lideri școlari care au fost invitați la Londra în acest scop. Am implementat International Baccalaureate (Bacalaureatul Internațional) într-o serie de școli internaționale, am oferit consultanță, în special în SUA, și am creat grupul școlilor din sud-vestul Angliei, pe care l-am și condus. Sunt autorul numeroaselor articole pentru publicații specializate și contribuții pentru cărți despre educația internațională, leadership și curriculum.

Sunt foarte mândru de cei patru ani în care am fost director al Școlii Wyedean (în care a studiat cândva și scriitoarea J. K. Rowling) din Marea Britanie, unde, împreună cu o echipă genială de colegi, elevi și o comunitate extinsă, am transformat instituția pentru a deveni una dintre cele mai importante școli din Marea Britanie, recunoscută pentru inovațiile noastre în educația digitală, globală, creativă și durabilă.

– Prin ce v-au atras Heritage și Moldova? De ce ați acceptat provocarea de a vă muta aici și de a lucra în sistemul educațional local?

Am lucrat cu țările din Europa de Est de câțiva ani timp de  aproape 20 de ani, iar unul dintre primele mele succese a fost la sfârșitul anilor 1990, când am colaborat cu diverse școli din Rusia. Încă din timpul studiilor în istorie și politică, a devenit parte din mentalitatea mea să văd mereu ceea ce avem în comun pe acest continent și nu diferențele artificiale dintre noi. Am început să lucrez cu pedagogi și școli din Moldova acum aproximativ 6 ani. Am fost într-adevăr impresionat de elevii și profesori de aici, de angajamentul solid al Moldovei în ceea ce privește educația, dar și de impactul educației și oportunitățile oferite de aceasta. Standardele înalte, în special în studierea limbilor străine, sunt un aspect pentru care vă invidiez, în contextul unui declin îngrijorător în studierea unei a doua limbi în Marea Britanie.

Am cunoscut comunitatea Școlii Internaționale Heritage din momentul fondării în 2017, colaborând cu colegii și elevii de acolo în proiecte eTwinning și comunicând online aproape săptămânal între Marea Britanie și Moldova. Viziunea fondatorilor de a crea o școală cu adevărat internațională în Moldova m-a atras imediat. Impactul unei școli de talie mondială în țară și dezvoltarea viitorilor lideri reprezintă o misiune extrem de importantă. Din viziunea fondatorilor școlii transpare un puternic simț al responsabilității sociale, mai ales în contextul migrației și globalizării, când este vital să le oferim tinerilor motivația de a rămâne în țara lor și de a găsi un echilibru în problema identității. În acest sens misiunea națională a Moldovei este similară celor ale țărilor precum Irlanda și Țara Galilor. O școală dedicată educației internaționale, care aplică curriculumuri acreditate internațional este benefică pentru întreaga societate, de aceea chiar nu am stat mult pe gânduri când mi s-a oferit ocazia de a lucra într-o astfel de organizație. Este un privilegiu să conduc această comunitate școlară fantastică.

– Care credeți că este rolul directorului Școlii Internaționale Heritage și care este misiunea școlii pe care o conduceți?

Conducerea unei școli poate fi interpretată în multe moduri, este văzută mai mult ca un rol managerial, decât un rol de leadership strategic. Am lucrat cu sisteme școlare din întreaga lume, în care contextul național înseamnă adesea că nu există un adevărat lider în organizație și, prin urmare, ideile, inovația și dezvoltarea viitorilor lideri stagnează, în detrimentul instituției. Cred cu tărie în oameni – angajați, elevi și părinți. Promovez ideea că liderul este în serviciul comunității, încrederea reciprocă, dezvoltarea oamenilor și a echipelor, delegarea, smerenia în conducere și sunt pregătit să-mi asum propriile greșeli și să spun celorlalți când greșesc. Învățarea se întâmplă doar atunci când reflectăm asupra experienței și, deseori, asupra eșecurilor.

Rolul meu este să conduc Heritage fiind un exemplu elocvent al etosului și al culturii noastre școlare internaționale, să folosesc experiența și strategia mea pentru a face din Heritage o școală excepțională de clasă mondială, unde elevii și potențialii angajați stau la coadă pentru a intra în comunitatea noastră, dorindu-și să fie parte dintr-o poveste de succes. Rolul meu, la doi ani de la fondare, când școala este în curs de dezvoltare, este să o duc la nivelul următor și, astfel, să ne afirmăm drept o școală-model, de impact, fiecare membru al comunității Heritage fiind mândru de cultura educațională și valorile pe care le reprezentăm.

– Heritage s-a poziționat deja ca o școală internațională de prestigiu și singura Școală Cambridge din țară. Care sunt direcțiile de dezvoltare pentru anul școlar următor în ceea ce privește activitățile academice, curriculare și extracurriculare?

Pe măsură ce intrăm în al treilea an de activitate, trebuie să consolidăm eforturile enorme pe care le-am făcut în primii doi ani. Suntem încântați că am reușit să recrutăm atât la nivel local, cât și internațional, profesori care doresc să lucreze în Moldova, și anume la Heritage. Trebuie să continuăm să ne definim și să ne modelăm ca o școală orientată spre exterior. Nu suntem prea departe de lansarea claselor liceale, de aceea purtăm discuții cu International Baccalaureate Organisation (Organizația Bacalaureatului Internațional), care doresc să ne sprijine direct în implementarea sistemului IB în Moldova, ceea ce ne-ar plasa pe harta rețelei formate din 5000 de școli internaționale din întreaga lume.

Colaborările noastre constante în rețelele globale de școli și organizații, precum și parteneriatele pe care le avem cu America House și British Council se vor intensifica în noul an școlar. În clasele primare vom continua dezvoltarea International Primary Curriculum (IPC) împreună cu partenerii consacrați din România și Marea Britanie. Noul nostru centru de susținere a studenților va oferi modele inovatoare de mentorat și abordări unice pentru bunăstarea elevilor, demne de o școală internațională la începutul deceniului 2020. De asemenea, vom continua să punem accent pe STEM și vom aduce în școală mai multe oportunități pentru coding și educație cibernetică.

Mai mult, analizăm noi modalități prin care putem implica școala mai mult în comunitățile noastre locale, aplicând principiile programului nostru de responsabilitate socială „GO Heritage”, în sprijinul școlilor și proiectelor locale.

Pregătim și programul vorbitorilor externi care vor veni la Heritage pentru a împărtăși marea varietate de experiențe din comunitatea noastră școlară extinsă, deoarece pentru a pregăti elevii pentru lumea secolului XXI trebuie să mergem dincolo de educația teoretică și abstractă.

Directorul Colegiului Somerville, Universitatea din Oxford, baroneasa Jan Royall, a adresat personal o invitație studenților noștri din clasele mai mari să viziteze Universitatea Oxford, (este colegiul la care a studiat Margaret Thatcher) și vom accepta cu drag oferta Parlamentului Marii Britanii, pentru a vizita Westminster și Londra. Crearea mai multor oportunități de acest fel este parte din abordarea noastră holistică, prin care schimbăm domeniul educației. Interacțiunea cu lumea largă prin asemenea activități nu este doar ambiția oricărei școli internaționale, ci este chiar obligatorie pentru cele mai bune.

– Prin ce este deosebită Școala Internațională Heritage și de ce părinții ar trebui să ia în considerare această opțiune pentru copiii lor?

La Heritage, abordarea unică a învățării „aprinde scânteia” imaginației, încurajează curiozitatea intelectuală și incită ambițiile tinerilor noștri extraordinari. Nu există nimic obișnuit sau banal în procesul de studii la Heritage. Avem standarde academice înalte, iar faptul că părinții ne încredințează educarea și dezvoltarea copiilor lor nu lasă loc de compromis. Copiii au o singură șansă de a primi educația potrivită, iar misiunea noastră este să le depășim așteptările.

Ziua ușilor deschise la Heritage este în fiecare zi, de aceea eu și întreaga echipă invităm potențialii elevi și familiile lor să viziteze școala noastră incredibilă, să se întâlnească cu profesorii și elevii noștri, să vadă totul cu ochii lor și să se convingă de puterea educației internaționale. Veniți să aflați cum reușim!

Dacă vă doriți ca copilul dvs. să fie echilibrat, să aibă o atitudine pozitivă față de școală, să adore învățarea, să fie cetățean global mândru de identitatea și comunitatea sa, să poată studia, munci sau locui oriunde în lume, atunci Heritage este pentru dumneavoastră. Dacă vă doriți ca copilul dvs. să fie motivat și provocat să învețe mai multe, printr-o cultură școlară pozitivă și un mediu de învățare respectuos, care să-i permită să progreseze prin experiențe educaționale și să studieze cele mai bune programe internaționale, atunci școala noastră este pentru dumneavoastră. Dacă vă doriți ca copilul dvs. să fie parte a unei școli cu valori globale, care are grijă de necesitățile individuale ale fiecărui elev, crezând în el și oferindu-i profesori de excepție, toate în cadrul unei școli internaționale de talie mondială, proiectată special, demnă de secolul XXI, atunci Heritage este pentru dumneavoastră.

Viitorul începe aici!

Interviul complet în limba engleză îl puteți citi aici: http://heritage.md/en/news/interview-with-heritage-director-robert-ford/

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

#stilunic–Tania Turtureanu și Milla Danilceac:”Crezi că este ușor să șcrii o piesă în 30 de minute”!

Datorită lor ne-am ales cu imnul emisiunii #stilunic, deoarece invitatele acestei ediții, Tania Turtureanu și Milla Danilceac, l-au compus în timp ce aveau loc filmările. Și da, nu le-am lăsat libere cu una cu două, le-am mai provocat să o transforme pe Nicoleta Adam. Ce ne-a ieșit la final vedeți în noul episod #stilunic!

Vă mulțumim că ne sunteți alături!

VOX POPULI: Este presa liberă în exprimare în Republica Moldova?

Cât de liberă este presa în R. Moldova? Ce așteptări au oamenii de la mijloacele de informare în masă și ce informații primesc, de fapt? Am decis să aflăm azi la noua ediție de VOX POPULI.

Scrisoarea emoționantă a unui viitor tătic pentru iubita lui însărcinată a cucerit internetul
Articolul anterior
Start înscrierilor la cea de-a 7-a ediție a proiectului online „Galina Tomaș îți cumpără kg”!
Articolul următor