La ce grădiniță merg copiii Elenei Băsescu? Mulţi părinţi și-ar dori să aibă asemenea condiții pentru micuți

Emoţii la acest început de an şcolar şi în familia Elenei Băsescu. Fiica fostului preşedinte al României şi-a dus cei doi copii mai mari la grădiniță.

separator

Sofia Anais şi Traian jr. vor studia la o grădinţa privată evreiască, după un sistem de învăţământ foarte bine pus la punct, scrie click.ro. Sofia Anais, în vârstă de 5 ani, şi Traian jr., de 3 ani şi jumătate, au început să frecventeze cursurile unei grădiniţe private, unde deja se familiarizează cu sistemul de învăţământ. Aici, dascălii se laudă că le oferă celor mici o educaţie pe măsură, pentru a reuşi în viitoarea lor carieră. Spre exemplu, liceul din cadrul aceluiași sistem, oferă o pregătire serioasă pe parcursul a 3 ani, în business, media şi diplomaţie, dar cursuri susţinute se fac încă de la grădiniţă când cei mici încep să studieze limba ebraică.

Şi taxele şcolare sunt pe măsura eforturilor celor care se ocupă ca micuţii să ajungă să facă performanţă. Plata pe un an costă de la câteva mii de euro.

alte Articole interesante