Laura Cosoi povestește cum au fost primele zile acasă cu fetița

Laura Cosoi a devenit recent mămică, ea a adus pe lume o fetiță sănătoasă. Pe lângă marea bucurie pe care a simțit-o, actrița, ca orice mămică, s-a confruntat în primele zile acasă, cu stări de neliniște în care nu stia întotdeauna cum să reacționeze la nevoile fetiței. Probabil că multe mămici au fost în aceeași situație, de aceea actrița a hotărât să împărtășească din experiența ei.

separator

Iată ce a relatat actrița pe blogul său:

,,Astazi, cand Rita implineste trei saptamani (2 iulie 2018), m-am gandit ca e o buna ocazie sa-ti povestesc cum ne-am descurcat cu ea cand am ajuns acasa, in noua calitate, de „parinti incepatori”. Probabil sunt multe mamici si multi tatici in situatia noastra, asa incat un schimb de experienta cred ca va fi de ajutor tuturor.

La inceput, noi am preferat sa ni se acorde timpul necesar ca sa ne obisnuim cu evenimentul. Este adevarat ca, in prima zi, bunicii Ritei au venit la maternitate sa o vada. Insa ulterior si rudele si prietenii au inteles ca avem nevoie de o vreme ca sa ne obisnuim cu noua noastra viata, sa ne intram intr-un ritm firesc. Am vrut sa fiu doar cu Cosmin in primele doua saptamani acasa, pentru ca voiam sa vad cum vor decurge zilele si mai ales noptile si cum ne descurcam. Acum, uitandu-ma in urma, cred ca ne-a folosit mult faptul ca la maternitate nu am lasat-o pe Rita de langa noi nici zece minute si am incercat tot timpul sa facem fata situatiei fara sa apasam butonul de urgenta. Am fi putut sa apelam la neonatolog pentru orice ni s-ar fi parut in neregula, dar am preferat, pe cat posibil, sa ne descurcam singuri.

In prima zi cand am ajuns acasa eram epuizata. Nu dormisem aproape deloc si mancasem pe sponci. Insa am avut noroc ca m-a ajutat Cosmin. Am facut cu schimbul, ne-am sprijinit unul pe altul si, pana la urma, cred ca toti trei am facut o echipa grozava. Nu spun ca a fost floare la ureche, ci ca, usor-usor, ne gasim un ritm, iar lucrurile par sa intre pe un fagas firesc. Ne-am concentrat pe ceea ce conta mai mult – sa-i fie bine Ritei. In rest, nu a contat nici ca in jurul nostru s-a facut dezordine, nici ca nu era mancare gatita. Am tot comandat cand ne-a fost foame. Eu o alaptez pe Rita, asa ca, in primele zile, a trebuit sa stea destul de mult timp la san. Mi-am impartit treburile cu Cosmin, in sensul ca, dupa ce o alaptam, o prelua el, o batea pe spate ca sa elimine aerul, o adormea, asa puteam sa dorm si eu – cam jumatate de ora – dupa care o luam de la capat.

Mai dificil a fost a doua noapte dupa ce am ajuns acasa. Rita a plans foarte tare, sfasietor, ceea ce nu s-a intamplat pana atunci si nu reuseam sa o linistim cu niciun chip. Cosmin i-a compus chiar si niste cantecele pe loc, de „stare de urgenta”, insa nimic nu a avut efect. Pana la urma am cedat si am sunat neonatologul, care ne-a spus ca probabil nu este satula si trebuie sa-i dau mai mult san. Mi s-a rupt sufletul cand am vazut-o pe Rita adormind printre suspine, cu atat mai mult cu cat nu stiam cum s-o alin. Bineinteles ca m-am confruntat si eu cu problemele ranilor la sani, insa folosesc o crema cu lanolina si parca situatia s-a ameliorat.

Rita are acum nopti cand poate sa doarma si trei sau patru ore legate, dar si nopti cand se trezeste din ora in ora. Dar noi incercam sa ne facem o rutina de viata cat mai placuta, mai frumoasa. Suntem oameni destul de echilibrati, nu ne panicam usor si sunt de parere ca linistea pe care o avem si pe care incercam sa o pastram langa ea e importanta. Un copil simte daca parintii sunt stresati si reactioneaza imediat. Uneori, ma trezesc cerandu-i scuze Ritei ca sunt incepatoare si trebuie sa invat „meseria de parinte” din mers, iar ea pare sa inteleaga ca imi zambeste strengareste.

Din fericire, momentele de panica nu s-au mai repetat si treptat incepem sa intelegem ca toate acestea fac parte din evolutia fireasca. Mentalitatea aceasta si faptul ca de obicei vad parte buna a lucrurilor ma ajuta sa-mi fie mai usor. Ma gandesc cum se descurca toti cei care nu au ajutoare sau au mai multi copii. Iata, Cosmin a putut sa stea in perioada aceasta langa mine. Dar daca trebuia sa plece la serviciu cu noaptea-n cap si ramaneam singura? Batai de cap si griji mai sunt – spre exemplu, Rita nu a avut scaun doua zile – dar incercam sa le rezolvam cum vin si sa nu le amplificam. Ii facem masaj pe burta, ii cantam, ii facem gimnastica, ii distragem atentia si de la supt non stop. Incercam sa avem o comunicare cat mai buna cu ea si sa-i intelegem nevoile.

Un lucru care imi tot vine in minte in perioada aceasta e faptul ca vietile noastre parca au inceput sa capete mai multa valoare. Si eu si Cosmin incercam sa avem cat mai multa grija de noi si unul de altul, pentru ca impreuna sa putem avea grija de Rita. Odata depasita perioada de inceput, de acomodare, rutina noastra de viata devine mai frumoasa. Imi plac diminetile pe care le petrecem impreuna toti trei, dar si serile, cand ii facem baie. Nu plange absolut deloc, nu e stresata si pare ca are incredere in noi ceea ce ne incurajeaza. E un sentiment minunat, trebuie sa recunosc! Imi place si momentul cand ii spun rugaciunea seara, rugaciune pe care ne-o spunea si noua Mamuca, „Inger, ingerasul meu”. Asa vreau sa o cresc – cu credinta, in armonie, cultivand momentele frumoase.
Acum Rita este langa mine si ii simt caldura. Uneori in somn schiteaza un zambet in coltul gurii, alteori cand este treaza ma priveste atenta cu ochii ei mari si senini. Ii multumim lui Dumnezeu pentru un asa dar. Am primit des intrebarea inainte, pe vremea cand eram insarcinata “Cum ai vrea sa fie fetita ta?” si de fiecare data imi venea in minte un singur lucru: as vrea ca Rita sa fie buna! Si acum, tinand-o strans in brate, simt ca asa este!

 

alte Articole interesante