Meghan Markle a vorbit pentru prima dată despre sarcina sa, în cadrul unei vizite oficiale din turneul regal din Australia, alături de prinţul Harry. În timpul unei întâlniri oficiale organizate pe o plajă din Sydney, ducesa de Sussex a vorbit pentru prima dată despre sarcină, iar Harry a purtat o discuţie informală despre bolile psihice, alături de un grup numeros de persoane şi au împărtăşit din experienţele lor, scrie Daily Mail.
Meghan a povestit că sarcina o face să se simtă ca şi când „ar avea constant rău de la diferenţa de fus orar“. Astfel, pentru a ameliora simptomele, Meghan a mărturisit că face constant yoga, chiar de la primele ore ale dimineţii.Fosta actriţă a mărturisit, însă, că nu are mari probleme cu sarcina, fiind şi distrasă de evenimentele numeroase la care participă şi care fac parte din îndatoririle sale regale. Pentru prima dată, Meghan a ales să poarte o rochie lungă, în dungi, cu bretele, pe care a accesorizat-o cu o pereche de sandale cu platformă, în timp ce Harry a abordat şi el o ţinută casual.
Turneul de 16 zile din regiunea Pacificului cuprinde şi o vizită pe Fraser Island, cea mai mare insulă de nisip din lume, în Queensland. Apoi, cuplul va merge în Fiji, Tonga şi Noua Zeelandă, scrie adevarul.ro.