Ministerul Educației a decis! Uniforma școlară NU este obligatorie

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării într-o circulară adresată direcțiilor de învățămînt anunță că uniforma școlară nu va fi obligatorie. Potrivit documentului, doar instituțiile de învățămînt pot decide introducerea unei uniforme sau a unui cod vestimentar pentru elevi.

separator

Astfel, consiliul de administrație, consiliul profesoral, consiliul elevilor și consiliul părinților pot decide în cadrul instituției sau la nivel de raion/municipiu dacă elevii trebuie să poarte o uniformă sau pot să adopte un cod vestimentar.

,,În cazul apariției unor disensiuni, urmare a nerespectării de către unii copii a codului vestimentar adoptat, administrația școlii identifică soluții pentru remedierea acestora, respectând principiul interesului superior al copilului. În niciun caz, sub nicio formă, elevului nu i se va limita sau interzice/refuza accesul în instituție sau sala de clasă”, se mai arată în circulara emisă de Minister.

Potrivit estimărilor făcute, prețul unui set școlar complet (toamnă-primavară și iarnă, inclusiv cu haine de schimb), cumpărat o dată pe an, ar însemna pentru părinți cheltuieli obligatorii cu mult peste 2000-3000 de lei pentru fiecare copil.

sursa: www.noi.md

alte Articole interesante