Modul complet neobișnuit în care își crește Kate Hudson fetița de 3 luni

Actrița Kate Hudson, care a devenit pentru a treia oară mamă la 39 de ani, are o fetiță. Aceasta o crește pe Rani extrem de modern. Exagerat, ar spune mulți părinți!

separator
Kate Hudson nu își îmbracă fetița nici în roz sau culori feminine, dar nici în bleu, așa cum sunt îmbrăcați băieții. Nici jucăriile pe care i le oferă nu sunt unele despre care ai putea spune că sunt de fetițe sau de băieți. Sunt neutre din acest punct de vedere.

Actrița crede că nu natura sau ea trebuie să decidă sexul copilului ei, ci acesta însuși, când ajunge la vârsta potrivită. Până atunci, nu se va referi la Rani nici cu pronume de sex feminin, nici cu unele de sex masculin. Pur și simplu o va lăsa pe Rani să aleagă cu ce sex se identifică, atunci când va ști.

”Nu știm încă cu ce sex va dori să se identifice”, a declarat actrița, vorbind în numele ei și al partenerului ei, Danny Fujikawa. Totuși, Kate recunoaște că e mare diferență între Rani și ceilalți doi copii ai ei, ambii băieți. ”Până acum, Rani a fost incredibil de feminină. Se simte asta în energia ei, sunetele pe care le scoate și felul ei. E foarte diferită de băieți”, a declarat ea.

Această manieră de creștere a copiilor e tot mai populară, nu doar în SUA, ci chiar în Europa, părinții simțind că nu ei ar trebui să decidă ce sex au copiii lor. Cei mai mulți spun că atunci când micuții ajung la vârsta de 3 sau 4 ani, deja se identifică cu un sex.

Kate Hudson a fost căsătorită cu Chris Robinson, fost solist al The Black Crowes, şi logodită cu Matthew Bellamy, solistul trupei Muse. Cât despre băieții ei, cel mare, Ryder Russell, are 14 ani, iar Bingham Hawn are 7 ani.

Nici Angelia Jolie nu le dictează copiilor ce haine să îmbrace. Fetița cuplului, Shiloh poartă doar ținute masculine.

sursa

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

De 8 Martie, și-au făcut cel mai frumos cadou! Mai multe femei au născut în zi de sărbătoare la o maternitate din Capitală

În ziua de 8 Martie, au devenit mămici și, astfel, și-au facut cel mai frumos cadou de Ziua Internațională a Femeii!

De 8 Martie, la spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” s-au născut 8 copii, cei mai mulți dintre bebeluși sunt băieți. 3 fetițe și 5 băieței au fost florile și trofeele acestor mame care și-au văzut visul împlinit chiar de 8 Martie – ziua în care vor marca două sărbători în una. Nașterile au decurs normal, copiii sunt perfect sănătoși, iar mamele lor sunt în stare satisfăcătoare.

De opt martie, Ana a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Tânăra de 24 de ani a devenit mămică pentru prima dată. Deși nașterea a durat mult timp, se simte epuizată și durerea este de nedescris, tânăra ne-a mărturisit că este extrem de fericită, se simte binecuvântată, cu cel mai frumos cadou dăruit de Dumnezeu, transmite radiomoldova.md.

„ Mi-a dat Domnul astăzi două cadouri odată. – Și v-ați gândit la un nume? – Ariana. Doar femeile care au născut o să mă înțeleagă ce durere este aceasta, prin ce trece, dar cred că atunci când uiți de tot, mai vrei. Eu trebuia să nasc pe 20 sau 23 februarie. Tăticul a fost acasă, a dorit să asiste la naștere, dar copilul nu a vrut să apară atunci, a vrut pe opt martie. Aceasta este o fericire extrem de mare, extrem, mai ales când o hrănești cu sânul tău propriu, când stai lângă puișor, iar când o vezi că plânge ți se rupe tot în tine.”

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova rata natalității este în continuă scădere, iar în opt ani, numărul nou-născuților a scăzut cu aproximativ 34 la sută. Prin implementarea diverselor politici sociale, autoritățile de profil încearcă să motiveze familiile să aducă pe lume mai mulți copii. Astfel, începând cu 2024, indemnizația unică oferită la nașterea copilului a fost dublată și constituie 20 de mii de lei.

Gheață pe drumurile din țară! Pe traseul Anenii Noi – Palanca a fost sistat traficul pentru camioane
Articolul anterior
Șase beneficii ale cremei de noapte
Articolul următor