Motivul pentru care Adela Popescu încă își alăptează băiețelul în vârstă de doi ani

Deşi are doi ani, băieţelul Adelei Popescu refuză să fie înţărcat. Actrița a încercat să aplice ablactația treptată și graduală a sugarului, așa cum cere, de fapt, ghidul elaborat de către specialiști, și dezvăluie într-o postare pe blog, cu ce probleme se confruntă. Tânăra mămică recunoaște că a reușit să scadă treptat numărul de mese și producția de lapte. Nu mai formează atât de mult lapte ca înainte. Totuși, cel mai greu, potrivit actriței, este să îl facă pe Alexandru să renunțe la sân.

separator

Iată ce ne relatează tânăra mămică: ,,Cam așa ne descurcăm cu înțărcarea…”

,,Fetelor, merge-ncet dar merge prost. Intarcarea zic. Inainte de a lua decizia de a ma opri din alaptat, Alexandru mai manca san doar la culcare, la trezire si in weekend la somnul de pranz.
M-am informat cat am putut de bine si am inceput prin a-i scoate din cand in cand mesele de dimineata. Ii distrageam atentia destul de usor, ba cu Ciu, ba cu o omleta, ba cu pasarelele de pe gard. Uneori mergea, alteori nu. Cu masa de pranz nu era o problema, caci de cele mai multe ori il culca mama mea si la intoarcerea mea de la emisiune el fie abia adormise, fie urma sa se trezeasca, deci nu am avut niciodata aceasta problema, asocierea lui de somn fiind legata nu de sanul meu, ci de doua povesti pe care i le citeste mamaie.
Am avut doua incercari de a-l culca seara fara san.
Desi am reusit, nu imi amintesc cu placere de ele. A fost suparat, nu intelegea ce se intampla, dar cu multa rabdare reuseam sa il adormit cu plimbari prin casa.
Problema este ca de cand s-a prins el ca e o conspiratie si ca s-ar putea sa ii pregatim marea separare de dragostea lui “tzatza”, nu ne-am mai inteles cu el nici dimineata, nici la trezirea de pranz, iar seara nici atat. Practic tot ce reusisem sa obtinem cu relaxare in perioada de dinainte se ducea acum pe apa sambetei.
Totul a culminat cu o seara in care imi propusesem sa ma tin de treaba si sa incerc sa il adorm fara sa suga.
Eram amandoi in pat, el deja devenise nervos doar pentru ca stia ce urmeaza, eu incercam sa ma stapanesc si sa imi amintesc ca orice intarcare e grea, dar ca vremuri bune vor veni.
El incepuse sa maraie si sa dea din picioare, nu voia nicio poveste, nu voia sa numaram impreuna degetelele, nu-l voia pe Gogu, Ratonu’, Ana, Mieunica, nimic nimic. Se chircea si spunea “gata, mama” repetitiv.
Intr-un moment de slabiciune, in timp ce ii spuneam “hai, iubirea lu’ mami, mama e aici si te iubeste, hai sa facem nani” m-a busit plansul. Ma durea ca e necajit, nu stiam daca e bine ce fac, in acelasi timp ma intrebam daca nu va fi exact la fel si peste jumatate de an.
Nu ma puteam controla si plangeam cu suspine.
Alexandru a tacut brusc, s-a uitat la mine si a inceput sa spuna “nu pange mama, nu pange mama” . Cred ca a repetat de 10 ori timp in care mi-a luat mana si a inceput sa o puna pe fatuca lui, pe cap, pe gurita, si iar pe cap. In tot timpul asta repeta “nu pange mama”.
Fetelor, am simtit ca mooor, ca ma sufoc de dragoste. Nu imi amintesc sa mai fi trait un sentiment atat de intens, un amestec de tristete, fericire, dragoste enorma.
L-am luat in brate si l-am strans tare tare si i-am multumit pentru felul in care m-a facut sa ma simt. Unica. Iubita.
Din imbratisarile mele in care imi era teama ca il voi sufoca, ce credeti ca s-a nascut? Un dulce somn. Baietelul meu adormise la pieptu-mi.
Ne-am pus amandoi in pat si dupa doua luni am dormit din nou impreuna, imbratisati.
Din momentul acela a fost totul parca mai simplu.
Am hotarat sa il culce Radu leganat dar doar daca a avut o seara linistita, daca are dispozitie si deci disponibilitate sa asculte povesti si sa adoarma lin.
Dimineata uneori ii dau, alteori reusesc sa nu. De cand m-am relaxat demersul da roade. Nu mi-am mai dat un termen limita si incerc sa reactionez in functie de cum il simt. Ne dragalim mai mult si in zilele in care “sar” mesele de san, dragostea pe care si-o lua cand il atasam la piept, si-o manifesta muuult mai frumos si mai intens. Ma pupa, ma mangaie, se cuibareste la pieptul meu, se uita ma mine cu drag si imi spune intr-un fel unic “maaama” si apoi ma strange in brate.
Asa ca am scapat de cea mai mare teama a mea. Aceea ca odata cu intarcarea voi pierde conexiunea unica pe care credeam ca o creaza intre noi alaptatul.
A! Imi mai era teama si de vreo mastita ceva, dar vad ca sanii mei sunt foarte multumiti si pregatiti pentru noile schimbari. 🙂
Voi cum sunteti?
Ceva sfaturi minune pentru o mamica preocupata? 🙂, a scris Adela Popescu.

 

alte Articole interesante