Extrem de cunoscută în România, a ales să își facă o carieră în Italia și poveștile ei de iubire s-au consumat tot acolo. La 50 de ani, actrița și modelul român Ramona Bădescu a surprins publicul cu o veste neașteptată: va deveni mamă de băiat în mai puțin de o lună.
Vedeta a declarat pentru okmagazine.ro:„Eu, cu mult timp înainte, îmi făcusem procedura de congelare a ovulelor – despre care le sfătuiesc şi pe tinere să se informeze şi să o facă. Eu nu ştiam despre asta, dar o prietenă mi-a sugerat acum câţiva ani lucrul acesta. Chiar dacă am 50 de ani ca vârstă anagrafică, ca vârstă biologică am vreo 32, aşa cum arată analizele, pentru că nu am făcut niciodată excese şi am avut o viaţă sănătoasă. Eu şi iubitul meu luasem hotărârea ca, în luna ianuarie, să recurgem la fertilizare, dar când m-am dus să încep procedura, cu toate analizele, doctorul meu ginecolog m-a privit cu un surâs enorm şi m-a surprins spunându-mi că eram deja însărcinată în două săptămâni”.
„Trăiesc o emoţie enormă, dar şi o frică şi o responsabilitate, pentru că nu peste mult timp voi naşte, aşa că încă citesc despre sfaturile care li se dau mămicilor după naştere. Este lucrul cel mai frumos care cred că i se poate întâmpla unei femei, confirmarea deplină a vieţii sale, de-a deveni mamă. Tot ce mi se întâmplă trăiesc la maximum, râd mai mult, plâng mai mult, tot ceea ce mă înconjoară e un carusel de emoţii”, a spus Ramona Bădescu.