O handbalistă româncă a devenit celebră în Spania, după ce a ieșit să-și alăpteze băiețelul de 2 luni, în pauza meciului

Jucătoarea de handbal Irina Alexandra Pop a ajuns pe primele pagini ale publicațiilor din Spania. Românca în vârstă de 29 de ani a creat un adevărat fenomen în presă, după ce a ieșit, în pauza meciului Lleidatana – Agustinos Alicante, desfășurat duminică, 16 septembrie, pentru a-și alăpta băiețelul de 2,5 luni. Marcase până atunci patru goluri pentru echipa sa. Imaginea a fost suprinsă de un fotoreporter, iar Irina a devenit celebră în Spania.

separator

Originară din Cluj, Irina trăiește de 15 ani în regiunea Huesca și e tare surprinsă că un gest natural a fost transformat într-o știre. Spune că își împarte viața între familie și pasiunea pentru handbal, dar că prioritate au copiii ei. Aceasta este povestea ei, spusă la persoana întâi:

„Sunt Irina Pop și luna viitoare voi împlini 30 de ani. M-am născut la Cluj și am venit în Spania în urmă cu 15 ani. Mi-am pierdut tatăl la 13 ani, iar mama a decis că Albalate de Cinca, un sătuc din provincia Huesca, va fi un loc mult mai bun pentru viața noastră − a ei, a mea și a surorii mele.

Am venit în 2003, de Crăciun. Mama plecase cu un an înainte, timp în care eu și sora mea am stat la Cluj singure. Ajunsesem la lotul național de junioare. Printre colegele mele erau Neagu, Țăcălie sau Dincă, într-o perioadă complicată: îmi lipsea tata, îmi lipsea o familie adevărată.

Faptul că puteam practica sportul care-mi plăcea masca aceste absențe dureroase. Când mama a decis să ne ia și pe noi în Spania, s-a rupt ceva în mine. Iubeam handbalul, mă gândeam că viitorul meu e legat de acest sport, acasă, și m-am trezit, dintr-odată, într-o lume total străină, lăsând în urmă prieteni și mediul pe care îl găseam familiar.

Cumva, tot sportul m-a salvat. Cel mai apropiat club de handbal era în Lleida, la 50 de minute de mers cu mașina de Albalate. M-am prezentat, le-am spus că vreau să joc, să le arăt ce pot. Am luat proba, iar ei mi-au oferit un contract și un apartament. La doar 15 ani.

Associació Lleidatana d’Handbol se numește clubul. E cel la care joc și în prezent, de 15 sezoane − practic, cu o întrerupere de numai un an, când am evoluat pentru Gijon în prima ligă spaniolă.

Recent, la pauza unui meci de campionat, am ieșit să-mi alăptez băiețelul, pe Theo, care are două luni și jumătate. El și Sofia, fetița de 4 ani, sunt minunile mele. M-am trezit cu zeci de telefoane: televiziuni, radiouri, presă scrisă. E puțin ciudat că o imagine naturală, cu o femeie alăptându-și copilul, ajunge să fie considerată de domeniul supranaturalului.

Le-am spus ce vă spun și vouă: mi-ar plăcea să se scoată în evidență mult mai mult munca femeilor, pentru că mi se pare că încă trăim într-o societate machistă.

E foarte greu pentru sportive să revină pe teren după ce au născut. Eu am făcut-o, de fiecare dată, după cinci săptămâni. Acum joc în liga secundă. Fetele au patru antrenamente pe săptămână, dar eu particip la doar două sesiuni de pregătire și la meciuri. Soțul mă sprijină. Ne urcăm în mașină și venim toți patru la antrenament. Lleida e la aproape o oră de casa noastră, cum vă spuneam.

Aveam nevoie de handbal, să revin cât mai repede. Însă n-am avut niciodată atât de multă nevoie încât să-mi neglijez familia. Sunt convinsă că aș fi putut avea alt traseu profesional dacă mă dedicam sută la sută și eram dispusă să fac toate sacrificiile, dar moartea tatălui meu și absența lui m-au făcut să prețuiesc mult mai mult familia.

Acum sunt în concediu de maternitate, care e doar 16 săptămâni în Spania. După perioada asta, mă întorc la job, pentru că sunt și inginer constructor la o firmă din Albalate de Cinca.

Am jucat până acum doi ani și pentru selecționata Republicii Dominicane. M-a chemat cineva acolo în 2013. Voiau să facă o echipă competitivă și mi-au oferit cetățenia. Am reușit să luăm bronzul la Jocurile Panamericane și să ne calificăm la Mondialul din Serbia. A urmat și prima victorie din istoria reprezentativei, cu Australia. A fost o experiență frumoasă, am cunoscut o parte de lume cu o cultură diferită. Încă mai am posibilitatea să merg acolo, dar nu știu dacă e așa ușor, cu doi copii.

În definitiv, despre asta e vorba: să faci lucrurile natural, fie că-ți alăptezi copiii în public, fie că faci sport de performanță. Să iubești ceea ce faci, să zâmbești și să te bucuri de viață”.

sursa

alte Articole interesante