,,Dreptatea este, în final, de partea celor înţelepţi şi a celor răbdători. Lecţia răbdării mamelor ar trebui să fie o lecţie pentru toată lumea, fie politician, fie intelectual, fie truditor obişnuit. Mama îl face pe prunc om, ea îi arată calea, ea i-l relevă pe Dumnezeu. Familia frumoasă, închegată, înţeleaptă în comportament, este cea care dă schimbul de mâine pentru orice societate”, spune părintele Iustin Pârvu.
Rugăciunea mamei pentru pruncii ei este mai puternică şi mai ascultată decât chiar rugăciunea preotului. La un părinte tot venea o femeie să plătească pentru ca să i se întoarcă băiatul plecat de acasă, pierdut în lume… I-a zis părintele: “Mă, ai plătit la biserici de-l poţi cântări în bani…! Mai bine roagă-te pentru el, şi o să se întoarcă. Rugăciunea mamei nu are egal pe lumea asta”.
Iată rugăciunea mamei pentru copiii săi:
,,Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.
Doamne! Păzeşte-i în har până la sfârşitul vieţii lor, învredniceşte-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere!…”
Vezi continuarea aici.