Problemele dentare din timpul sarcinii!

Secretul unei danturi sănătoase în timpul sarcinii şi alăptării  se ascunde în igiena regulată a cavităţii bucale.

separator

Petru Goriuc,
medic stomatolog,
Centrul stomatologic „Astralis Dent”

Iar în cazul apariţiilor unor mici probleme stomatologice, sfatul şi intervenţia specialistului îţi pot salva dantura.

Sarcina influenţează apariţia cariilor?

Desigur femeile gravide sunt predispuse la apariţia cariilor. Uneori, poţi bea suplimente de calciu, consuma kilograme de brânză, dar acestea să nu se asimileaze în organism şi astfel se produce o carenţă de calciu. Prin urmare, numărul cariilor poate crește. Numai o igiena orală corectă îţi poate salva dinţii. Iar îndată ce observi caria, adresează-te stomatologului, pentru că un început de carie poate fi tratat cu uşurinţă. Iar dacă este nevoie de o intervenţie mai complicată cu implicarea anestezicului, evit-o în primul trimestru de sarcină. Stomatologul cu siguranţă, în dependenţă de starea dintelui, va amâna procedurile mai complicate şi va interveni mai târziu, atunci când sănătatea copilului nu va fi pusă în pericol.

Sensibilitatea gingiilor, gingivita şi infecţia cronică

Printre efectele adverse ale schimbărilor fiziologice hormonale din timpul sarcinii este şi fragilitatea ţesutului conjunctiv, care duce la apariţia sângerării gingivale. Iar gingivita (inflamaţia gingiilor) este o patologie întâlnită frecvent la gravide. Şi ca orice infecţie cronică, este periculoasă pentru gravidă.

Trebuie să ştii că uneori sarcina duce la apariţia gingivitei (gingivita gravidelor), iar lipsa igienei corespunzătoare a cavităţii bucale duce la agravarea ei. Odată cu naşterea copilului gingivita gravidelor dispare.

Am „ greţuri matinale”, ce fac cu dinţii mei?

Unele gravide, din cauza „greţurilor matinale”, nu pot repescta igiena dentară, iar depunerile dentare agravează gingivita şi pot duce la apariţia parodontitei. Există soluţii şi în acest caz, important este să-ţi pese de tine şi de copil.

Primul pas este să schimbi pasta de dinţi cu una fără arome şi miros. Dacă ideea de a te spăla pe dinţi îţi provoacă greaţă, încearcă clătirea zilnică a gurii cu apă în care ai pus bicarbonat de sodiu sau apă de gură, important este să consulţi un stomatolog care poate depista o carie la timp şi o poate trata fără intervenţii majore.

După ce perioada de toxicoză a trecut, poţi reveni la un regim normal de îngrijire a dinţilor, nu înainte de a face o procedură de igienă profesională la medicul stomatolog. Aceasta include curăţarea profundă a dinţilor cu air-flow – cu ajutorul unui jet puternic de aer, apă şi un praf special elaborat, medicul curăţă depunerile dentare în locurile greu accesibile pentru o perie obişnuită. Procedura în sine nu are acţiune negativă asupra smalţului şi nu conţine compuşi chimici nocivi, în plus, crează senzaţia de albire a dinţilor.

Mai rău – vărsăturile afectează smalţul dinţilor

Atunci când vomiţi, sucul gastric influenţează pH-ul cavităţii bucale care devine foarte agresiv pentru dinţi. Iar expunerea regulată a dinţilor la aciditate distruge smalţul dinţilor. Medicii recomandă ca, după fiecare vărsătură să clăteşti gura cu apă în care ai pus bicarbonat de sodiu pentru a neutraliza acidul.

Igiena corectă a cavităţii bucale

  • Periază minim 3 minute dinţii şi fă mişcări corecte cu peria pentru a ajunge în spaţiile interdentare.
  • Clăteşte cavitatea bucală cu apă de gură, după fiecare masă.
  • Foloseşte aţa dentară.

Dieta pentru dinţi sănătoşi

  • Alimentaţia raţională bogată în Ca şi P (lapte, legume, fructe) precum şi în vitaminele A, B, C, D.
  • Evită dulciurile, deşi „poftele” din timpul sarcinii sunt de obicei orientate către ele.
  • Nu consuma băuturi carbogazoase.

Proceduri stomatologice care trebuie să le eviţi

  • Albirea dinţilor
  • Radiografie stomatologică

Adresa noastra: str. Petru Rares 36
Tel: +373 22 60 23 32
Tel. fax: +373 22 83 00 34
Mob: 373 68 25 02 50
E-mail: corina.astralis@gmail.com
www.astralis-dent.md

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Supă de fasole verde!
Articolul anterior
Problemele cu drogurile și alcoolul l-au doborât! Charlie Sheen se retrage din cinematografie!
Articolul următor