Tabără de vară gratuită pentru copii cu vârsta 11-14 ani, la Vadul lui Vodă. Proiect susținut financiar de Ambasada SUA

Tabăra de vară „Game On Moldova” este un proiect educativ pentru copiii din Republica Moldova, organizat de către un ONG, cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite în Moldova.

separator
Scopul proiectului este extinderea viziunii copiilor asupra lumii, îmbunătățirea cunoștințelor de limbă engleză și dezvoltarea abilităților personale și sociale prin diferite provocări și activități interactive.

Acesta va fi al patrulea an de când se organizează tabăra de vară Game On pentru copii în Moldova. În acest an, mentorii intenționează să ajute participanții să înțeleagă cum funcționează societatea și care este rolul lor în ea. În fiecare zi copiii se confruntă cu „sistemul”, auzind ce este bine și ce este rău, respectând reguli și legi, fără ca să aibă explicarea acestora.

Astfel, tematica taberei Game On 2019 este: Fii liber, crează-ți propriul sistem! Fiecare zi va fi dedicată unui minister, oferind atât informații teoretice cât și practice. Participanții vor învăța lucruri noi într-un format interactiv despre funcționarea unui sistem în ansamblu și vor veni cu soluții inovatoare. Ei vor deveni eroii comunității în care trăiesc. Activitățile din prima parte a fiecărei zile vor include următoarele ateliere: Clubul de limbă engleză, Clubul de dezbateri, Clubul de proiecte, Clubul de jocuri de societate.

Detalii despre tabără: Locație – Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău; Perioada: 19 – 25 August; Numărul de participanți: 80; Vârsta participanților: 11 – 14 ani.

Fără taxă de participare, proiectul este sprijinit financiar de Ambasada Statelor Unite în Moldova.

Data limită de înregistrare: 30 iunie 2019. Înregistrează-te în calitate de participant, formator sau voluntar, până pe 30 iunie, pe site-ul www.gameon.md. Află mai multe detalii pe Facebook sau Instagram.

sursa: www.diez.md

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Tânăra de 33 de ani, dată dispărută, a fost găsită
Articolul anterior
Detoxifierea organismului! Ce spun participanții edițiilor anterioare ale Taberei de Detox
Articolul următor