Un bărbat și-a făcut soția gravidă leneșă. Ce a urmat?

Un cuplu format din doi medici, în vârstă de 32 de ani, urmează să devină pentru prima dată părinți. Fiecare dintre ei are un program diferit de lucru, iar soția lucrează mai puține ore. După ce a rămas însărcinată, ea a decis să mai reducă volumul de muncă și să se odihnească deoarece obosea mult mai ușor și îi era dificil să se ocupe de toate treburile casnice.

separator
În acest context, soțul sau a decis să posteze pe rețeaua de socializare Reddit un mesaj prin care întreabă restul utilizatorilor dacă a fost nesimțit pentru că i-a spus soției sale că nu trebuie să devină leneșă doar pentru că este gravidă. Internauții s-au împărțit în două tabere: unii erau de partea femeii, alții, nu.

Iată și vorbele exacte ale bărbatului:

“Îmi doresc să îmi susțin soția cât de mult pot, dar de când am aflat că vom deveni părinți ea s-a transformat. Și-a pierdut interesul în muncă, am avut parte de certuri cu privire la faptul că vrea să renunțe la medicină și să renunțe complet la serviciu pentru a se concentra pe îngrijirea copilului. Nu se mai implică în treburile casnice. Trebuie să mă ocup eu de rufele murdare, de gătit, de spălat vase, de aruncat gunoiul, de curățarea băii pentru că ea susține că este în permanență obosită. Nu este ca și cum ar fi incapabilă să depună vreun efort fizic și să stea acasă din cauza oboselii, continuă să iasă în oraș și să petreacă timp cu colegele și cu prietenele sale sau stă acasă și se uită la tv.

În cele din urmă am explodat și am țipat la ea când nu a fost să cumpere ceva de la magazin când am rugat-o înainte de a pleca la serviciu. I-am reproșat că dacă este gravidă nu înseamnă că are o dizabilitate și că este incapabilă să mai facă ceva. În orice caz, s-a supărat pe mine și nu mai vorbește cu mine de două zile. Sunt oare complet nesimțit că i-am spus asta?”, a scris bărbatul?

Marea majoritate a persoanelor au fost de acord că s-a comportat nedrept, cu multe femei care i-au spus că sarcina te poate face să te simți cu adevărat obosită.

Sursa

alte Articole interesante