Cazul şocant a avut loc în oraşul Rivne, Ucraina, iar micuţul plin de vânătăi a fost descoperit de vecini. Se pare că mama acestuia, o tânără în vârstă de 19 ani, l-a lăsat singur ca să meargă la o întâlnire, potrivit a1.ro. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emoțional puternic.
Micuţul a fost dus de urgenţă la spital, fiind internat la terapie intensivă. Copilul locuia cu mama lui, o tânără a cărei identitate n-a fost dezvăluită, într-o locuinţă socială.
”Când am intrat în locuinţă l-am văzut pe Nykyta în pătuţul lui. Avea ochii negri, nasul plin de sânge şi abia respira. L-am schimbat şi am văzut vânătăile de pe corp.”, a povestit o vecină care a sunat la Ambulanţă şi la Poliţie.Mama copilului şi-a justificat faptele în faţa poliţiştilor spunând că era stresată din cauza faptului că micuţul plângea neîncetat. ”A spus că şi-a ieşit din minţi pentru că bebeluşul plângea. L-a lăsat singur acasă şi a plecat.”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei. Acum, femeia riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti, iar copilul va fi luat din grija ei şi dus într-un orfelinat. Tatăl copilului, în vârstă de 27 de ani, nu este interesat de ce se întâmplă cu el.