Aura: Despre cât de greu le-a adus pe lume pe Lori și Beti!

Aura nu-şi imaginează viaţa fără copii. Pe la vârsta de 25 de ani a avut o intervenţie chirurgicală complicată, medicii i-au dat verdictul: nu poate avea copii decât prin metoda fertilizare în vitro. A primit cu şoc această veste, dar nu a renunţat să spere. După vreo cinci ani interpreta a aflat că a apărut o clinică în Chişinău, care practică această metodă. A avut trei tentative care s-au soldat cu eşec. Apoi, Aura a hotărât să apeleze la o Clinică din Kiev. Iar la a patra tentativă, dorinţa ei a fost răsplătită cu două gemene. „Eram pregătită că pot avea gemeni, de fapt această procedură presupune de cele mai multe ori gemeni sau tripleţi. Am trecut printr-o perioadă foarte grea şi fizic şi psihic, dar s-a meritat efortul. De aceea spun că aceste fete sunt scumpe pentru noi şi la propriu, şi la figurat. ”

separator
Picture 010

Picture 004

 Aşa se face că Aura este foarte atentă le ceea ce mănâncă Lori şi Beti. Până la vârsta de aproximativ trei ani, fetele nu au ştiut gustul bomboanelor, ciocolatelor şi altor dulciuri.  Iar terciul de la micul dejun este nelipsit chiar şi acum când gemenele au nouă ani.

Pentru că eu am probleme legate de pancreas şi ştiu ce înseamnă aceasta. Mai mult ca atât medicul mi-a spus că pancreasul este unicul organ care se formează până la vârsta de 8 ani. În plus, se creează o deprindere, iar ulterior nu mai ai tentaţii aşa de mari ca să consumi alimente nocive.”

Picture 016Picture 019 0000049671____JI9C5961+

Chiar şi atunci când pleacă la odihnă, nu uită să ia fierbătorul şi punga cu terci pentru a le prepara fetelor micul dejun sănătos.

Curios e faptul că primele zile de vacanţă, Lori şi Beti consumă micul dejun de la hotel, iar după câteva zile mă roagă să le fac terci că nu mai pot să consume altceva.

0000049664____JI9C5886+ 0000049666____JI9C5894++ 0000049669____JI9C5929++

În casa Aurei nu se foloseşte maioneză, ketchup fast-food şi nici nu se prăjesc alimentele.

În weekend mergem într-un local unde ştiu sigur că prăjiturile sunt proaspete şi fetele îşi aleg câte o felie de tortă, de obicei Napoleon, le place foarte mult.”

0000049667____JI9C5899+

Sunt gemene, dar sunt foarte diferite, recunoaşte Aura.

Lori iubeşte dulcele şi a fost mai greu să o fac să înţeleagă că ciocolatele se mâncă cu măsură. Beti în schimb, preferă gustul sărat şi acrişor.”

Picture 013 Picture 014

Deşi în unele cazuri zodia şi-a pus amprenta.

De exemplu, sunt la fel de încăpăţânate pentru că s-au născut în zodia Berbec. Beti îşi manifestă încăpăţânarea categoric şi liniştit. Lori, în schimb, face zarvă mare, dar tot „nu” este. Este mai sociabilă, de aceea se şi îmbolnăveşte mai des.”

IMG_2403 IMG_2578 IMG_2603

Iar de la una la alta virozele sau răcelile trec rapid, aşa se face că Aura este mereu preocupată de întărirea imunităţii fetelor. Merge la mare şi la munte, din păcate infecţiile respiratorii nu le ocolesc nici într-o iarna.

Poate pentru că sunt mamă târzie, deşi s-au născut perfect sănătoase, sau poate pentru că sunt gemene şi virozele circulă de la una la alta. Dar mereu când vine anotimpul rece am o frică: să nu se îmbolnăvească. Încerc să le întăresc imunitatea cu o alimentaţie corectă: legumele şi fructele sunt nelipsite. Le mai fac ceai de zmeură, ridiche neagră cu miere atunci când tuşesc, pentru că nu vreau să le dau de fiecare dată pastile.

În primii ani de viaţă ai fetelor, apelam la medicina clasică, apoi m-am gândit că prea multe pastile înghit fetiţele şi am recurs la medicina alternativă: homeopatie. Cei drept, le-au ajutat într-o oarecare măsură, numai că nu au reuşit să trecă nicio iarnă fără să nu răcească.”

DSC06062

Prietenii ştiu că atunci când fetiţele sunt bolnave, Aura n-are chef de nimic. Îşi aminteşte când a participat la Eurovision-ul din 2006:

Mai mare prostie nu puteam să fac. Era în luna februarie, iar eu trebuia să ies în scenă să cânt. Mama m-a sunat să-mi spună că Beti are febră 39 grade Celsius. Nu mai ţin minte cum am cântat şi ce am spus. Vroiam să ies cât mai repede să fug acasă.

Cred că există două categorii de mame, unele care privesc cu destul calm şi acţionează la rece atunci când vine vorba de copilul lor şi altele care trăiesc cu emoţii mari tot ceea ce respiră, mănâncă, visează copilul lor – eu cred că fac parte din a doua categorie. Nu pot fi altfel.” 

IMG_1582 MoldExpo_Celebration_02052010_-9092 26

DSC_2442

Text: Snejana Ţugui

Emoții mari! O interpretă de la noi a devenit mămică din nou, în ajunul Revelionului

Moș Crăciun a venit cu un dar emoționant pentru familia Laurei Vetty. Interpreta a născut astăzi, 30 decembrie, o fetiță sănătoasă. Laura Vetty, în vârstă de 30 de ani, a devenit mămică pentru a doua oară, iar vestea minunată a fost împărtășită acum câteva ore.

Laura Vetty este o blonda focoasa care atrage toate privirile, dar cum  arata aceasta la 15 ani? Vezi imagini exclusive cu interpreta din copilarie  si adolescenta - FOTO

,,30.12.2022. Welcome perfection 🥰”, a menționat vedeta într-o postare pe pagina sa de facebook unde a publicat prima imagine cu micuța. Laura Vetty mai are o fetiță în vârstă de 9 ani, pe nume Maia.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Moldoveanca Laura Vetty este cunoscută ca fiind vocea din hiturile lui Dan Bălan, Chica Bomb și Justify sex. Laura s-a lansat în muzică la vârsta de 17 ani cu piesa Change Your Life, ea avand în repertoriu mai multe piese proprii și videoclipuri.

Laura Vetty - sedinta foto curajoasa in ultimul trimestru de sarcina! Vezi  cum a pozat interpreta si ce tinute a imbracat - FOTO

Felicitări părinților și creștere ușoară!

Pepe va deveni tătic pentru a treia oară!

Pepe va fi tată pentru a treia oară, iar marele anunț a fost făcut chiar de el, pe scenă. Iubita lui, Yasmine Ody, este însărcinată în 7 luni.

Artistul a vrut să împărtășească bucuria sa cu toată lumea într-un moment special.

„Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea personală, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare (…) Voi fi tătic și voi avea un băiețel”, a spus Pepe în timpul concertului.

Pepe mai are două fetițe din căsnicia cu Raluca Pastramă. Rosa și Maria sunt foarte apropiate de tatăl lor, dar și de actuala lui parteneră. Artistul a rămas în relații bune și cu fosta soție, astfel că mereu se consultă cu Raluca Pastramă în ceea ce privește educația copiilor.

Anișoara Loghin și-a încreștinat fiul Poze cu micuțul Raul

Astăzi, jurnalista Anișoara Login a publicat o fotografie de cuplu, dar și una de la creștinarea lui Raul, care a împlinit 4 luni:

„Nu era nici 6 când m-am trezit, el încă dormea…l-am privit îndelung, m-au trecut fiorii, mi-am simțit inima plină de iubire și am mulțumit a mia oară pentru că există și pentru că mi-a arătat că perfecțiunea nu e noțiune din dicționar.

Mulțumesc, Raul, pentru că ești în viața noastră! Mommy și papi te iubesc cu fiecare zi mai mult!

P.S: da, când ai bebe, sărbătorești fiecare lună, la noi e pe 15! La mulți ani, puiuț!”. 

Slăbeşte fără a lipsi organismul de nutrienţi
Articolul anterior
Cum arăta Dan Bălan pe când nu era cunoscut
Articolul următor