„Andrei, să mă iubeşti aşa cum te iubesc şi eu. Ştii, asta este cea mai mare bogăţie – dragostea! Cu toate că, unii cred că dragostea mea nu este așa cum trebuie şi aduce numai necazuri. Într-adevăr poate că dragostea mea te împiedică să fii un elev exemplar? La urma urmei, nu te-am bătut niciodată în cei nouă ani de şcoală.
Îți amintești, când făceai mimici în faţa clasei şi toţi copiii râdeau, iar profesoara mă certa ore întregi. Pentru că eu eram vinovat de trei ori mai mult decât tine. Mă certa ca pe un băieţel pus la colţ. Eram gata la orice umilinţă, dar tot nu era suficient pentru ea: „Ai întrerupt ora… nu aţi învăţat lecţia în cele 45 de minute. Tu nu ştii nimic şi nici pe alţii nu-i laşi să înveţe… Voi fi nevoit să te iau de la şcoală… deoarece nu poţi fi educat cu vorba…”
Am transpirat până la cămaşă, sacou şi mocasini, dar ea tot nu se liniştea. Ei bine, cred că am să înjur toată lumea şi, gata! Cu aceste gânduri părăsesc curtea şcolii şi ies în stradă. De emoţii nu pot să iau un taxi şi nici să urc în troleibuz, am decis să merg pe jos…
Văd o femeie care duce o geantă grea, cu un copil în braţe care plânge, când m-a văzut a râs, am auzit că mama i-a spus: „Iată Vinnipuh râde de tine…” Un necunoscut mă salută… Vântul de toamnă mă mângâie. Merg spre casă cu gândul că am primit o palmă şi, bine. Am intrat în casă uitând complet de ea, dar când te-am văzut te-am întrebat: „Ce feţe făceai tu la şcoală că toţi râdeau, arată-mi!” Şi noi am râs…
Şi aşa până la următoarea chemare la şcoală. Mama nu merge la şcoală. Stau în pat şi mă gândesc: poate în această noapte mă vor chema la filmări în alt oraş sau poate nu mă vor lăsa să plec de la repetiţie… Dar Vanda a plâns dimineaţa şi am anulat zborul, am anulat repetiţia şi alerg la şcoală să iau poziţia mea din colţ…
Câte detalii mărunte demne de emoţiile noastre…
De ce am scris această scrisoare, pentru a corecta ceea ce este în neregulă, arăt, probabil, ridicol și absurd, ca unele dintre personajele mele. Dar acesta sunt eu! În esență, dragule, nu este nimic mai preţios decât emoţiile unei inimi de tată.
Când sunt singur, departe de casă, ducându-ţi dorul, îmi amintesc fiecare cuvânt și fiecare întrebare pusă de tine, vreau să vorbesc cu tine la nesfârșit, mi se pare că o viață nu-mi ajunge pentru a vorbi cu tine despre toate. Dar știi că cel mai important lucru, asta am înţeles după moartea mamei mele, este bunica.
Eh, Andrieş, există un om în viața ta de care să nu te temi să fii copil, naiv, obraznic, sincer? Acest om este cel care te protejează.
În curând voi veni acasă.
Tata. Leningrad, 1974”
”, a menționat vedeta într-o postare pe pagina sa de 
