Primele detalii despre perioada post natală a Marianei Șura!

Mariana Şura se simte bine, chiar dacă travaliu a durat aproximativ 18 ore. În tot acest timp interpreta s-a uitat la televizor şi a cântat.

1519024_637024643005233_1435260224_oCând eram pe punctul de a naşte mi s-au oprit de tot contracţiile (posibil de la epidurală)… m-am plimbat pe hol, unde era sala de naşteri, apoi medicii m-au rugat să le cânt!!! Am cântat Floare De mălin. Astfel, lucrând cu diafragma, am provocat din nou contracţiile, iar peste 15 minute deja născusem!”

Momentul naşterii a durat 5-7 minute.

Medicii prezenţi în sală (vreo 6 femei) au fost uimiţi cât de repede am născut. Dacă e să mă gândesc cum am născut, aş vrea să mai am o asemenea experienţă, dar travaliul mă mai pune pe gânduri… Cu epidurala nu e chiar aşa dureros, recomand tuturor viitoarelor mămici! Atunci când naşti, anestezia îţi mai atenuează din dureri, desigur nu le elimină complet, dar sunt mai suportabile.”

poză2

Prima întâlnire cu fiica a fost de neuitat.

“A fost frumoasă, specială! Când mi-au pus-o pe piept gângurea şi mă privea, vorbea cu mine… a fost frumos!”

Interpreta rămâne deocamdată în România până o va boteza pe Evelina. Naşii de botez ai mucuţei vor fi de peste Prut.

Naşii sunt români, au şi ei un băieţelul mic de 3 luni de aceea facem botezul în România.”

În acelaşi timp, Mariana Şura nu renunţă la obiceiul moldovenilor de a avea mai mulţi nani de botez.

Încă nu ştim sigur care vor fi. Dar nu vreau sa fie mulți nani, cred că până la 7 nași.”

poză-11

Interpreta ne-a mărturisit că uneori o ajută şi soţul, dar în general face totul de una singură.

“Băiţa o facem o dată la câteva zile cu o soră medicală de la clinica unde am născut. Degrabă vine bunicuţa (mama mea) şi sper să-mi fie mai ușor! Când voi reveni în Moldova cred că voi lua o bonă, măcar uneori să mă înlocuiască!”

După primele nopţi nedormite, pentru că micuţa Evelina are uneori colici, Mariana Şura a găsit secretul:

“Colici are uneori, mai spre seară. Atunci îi pun pe YouTube Sunete Albe şi se linişteşte. Am început să îi dau lapte praf (în cantităţi mici) doar ca să nu aibă colici şi să putem dormi. În rest 80 la sută o hrănesc cu lapte matern, adică toată ziua!”

“Are vocea mea:) Deseori vorbește cu mine, gângureşte, iar când plânge – se aude bine!!!”

poză-21

Dacă la voce seamănă cu mama, atunci la înfăţişarea pare să-l moştenească pe tatăl său.

“Nu știu exact acum cu cine seamănă mai mult, dar cred că cu tata, posibil ochii să-i fi moştenit de la mine – sunt mari!”

Mariana Șura o va boteza pe Evelina până la Paște, după care vrea să revină în Moldova.

Text: Snejana Ţugui

Emoții mari! O interpretă de la noi a devenit mămică din nou, în ajunul Revelionului

Moș Crăciun a venit cu un dar emoționant pentru familia Laurei Vetty. Interpreta a născut astăzi, 30 decembrie, o fetiță sănătoasă. Laura Vetty, în vârstă de 30 de ani, a devenit mămică pentru a doua oară, iar vestea minunată a fost împărtășită acum câteva ore.

Laura Vetty este o blonda focoasa care atrage toate privirile, dar cum  arata aceasta la 15 ani? Vezi imagini exclusive cu interpreta din copilarie  si adolescenta - FOTO

,,30.12.2022. Welcome perfection 🥰”, a menționat vedeta într-o postare pe pagina sa de facebook unde a publicat prima imagine cu micuța. Laura Vetty mai are o fetiță în vârstă de 9 ani, pe nume Maia.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Moldoveanca Laura Vetty este cunoscută ca fiind vocea din hiturile lui Dan Bălan, Chica Bomb și Justify sex. Laura s-a lansat în muzică la vârsta de 17 ani cu piesa Change Your Life, ea avand în repertoriu mai multe piese proprii și videoclipuri.

Laura Vetty - sedinta foto curajoasa in ultimul trimestru de sarcina! Vezi  cum a pozat interpreta si ce tinute a imbracat - FOTO

Felicitări părinților și creștere ușoară!

Pepe va deveni tătic pentru a treia oară!

Pepe va fi tată pentru a treia oară, iar marele anunț a fost făcut chiar de el, pe scenă. Iubita lui, Yasmine Ody, este însărcinată în 7 luni.

Artistul a vrut să împărtășească bucuria sa cu toată lumea într-un moment special.

„Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea personală, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare (…) Voi fi tătic și voi avea un băiețel”, a spus Pepe în timpul concertului.

Pepe mai are două fetițe din căsnicia cu Raluca Pastramă. Rosa și Maria sunt foarte apropiate de tatăl lor, dar și de actuala lui parteneră. Artistul a rămas în relații bune și cu fosta soție, astfel că mereu se consultă cu Raluca Pastramă în ceea ce privește educația copiilor.

Anișoara Loghin și-a încreștinat fiul Poze cu micuțul Raul

Astăzi, jurnalista Anișoara Login a publicat o fotografie de cuplu, dar și una de la creștinarea lui Raul, care a împlinit 4 luni:

„Nu era nici 6 când m-am trezit, el încă dormea…l-am privit îndelung, m-au trecut fiorii, mi-am simțit inima plină de iubire și am mulțumit a mia oară pentru că există și pentru că mi-a arătat că perfecțiunea nu e noțiune din dicționar.

Mulțumesc, Raul, pentru că ești în viața noastră! Mommy și papi te iubesc cu fiecare zi mai mult!

P.S: da, când ai bebe, sărbătorești fiecare lună, la noi e pe 15! La mulți ani, puiuț!”. 

Mark Wahlberg, piele și os, după ce a slăbit 27 de kilograme pentru un rol!
Articolul anterior
Nicoleta Luciu a adăugat 12 kilograme! Vezi din ce cauză!
Articolul următor