Familia Terentiev-Furtună va deveni mai mare peste 4 luni. Prezentatoarea TV și soțul său, Dorian Furtună, sunt în așteptarea celui de-al doilea copil.
Vera Terentiev ne-a spus în exclusivitate cum a decurs sarcina până acum.
„Acum mă simt foarte bine, au trecut toxicoza și diminețile în care nu puteam mânca nimic. În primele 3 luni de sarcină nu am adăugat în greutate. Mai târziu, am avut o perioadă în care aveam pofte foarte mari, lucru care în prima sarcină nu s-a întâmplat. De exemplu, mi-a fost poftă de croissant dintr-un anumit local, de cappuccino. Colegii de la TV făceau glume pe seama mea: „Mai ai să mănânci?”
Timp de 5 luni, prezentatoarea TV a adăugat doar 3 kilograme.
„Acum mă alimentez echilibrat, am 3 mese pe zi plus o gustare. Încerc să mănânc cât mai sănătos, pentru binele meu și a celui din burtică”, a declarat Vera Terentiev pentru Unica.md.
Jurnalista încă nu știe dacă va fi băiețel sau fetiță, deoarece cel din burtică este foarte misterios. Aceasta speră că la următoarea ecografie va afla sexul bebelușului.
Amintim că Vera Terentiev și Dorian Furtună au un băiețel, Răzvan, în vârstă de 3 anișori.