Vocea Irinei Rimes, înregistrată pentru un personaj din desenele animate ale postului TV Cartoon Network

Irina Rimes, jurata concursului ”Vocea României”, s-a distrat de minune în studiourile de înregistrare, unde și-a închiriat vocea în serialul ”Aventurile fraților urși”, care a revenit de ieri la postul tv Cartoon Network.

separator
Desenul va fi difuzat de luni până vineri, de la orele 16.55, scrie click.ro.

Artista și compozitoarea Irina Rimes va fi vocea personajului Estelle din îndrăgita animație:

„Estelle este o cântăreață, dar, spre deosebire de mine, ea este o divă. Eu nu sunt o divă, eu sunt o femeie – copil care iubește să facă muzică. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut enorm să dublez, a fost una dintre cele mai amuzante dimineți din ultimele luni, m-am distrat copios. Ce e interesant e că în 2015 am văzut trailerul acestui serial și m-a prins povestea urșilor încă de atunci. Dar să-mi fie mie dat vreodată să dublez vocea unui personaj din această animație, la asta nu m-aș fi gândit! Interesant cum se întorc lucrurile”, declară Irina Rimes.

alte Articole interesante