Mesajul lui Ioan Măceșanu, tatăl Alexandrei, pentru criminalul care i-a răpit copilul. ,,Vom crede până în ultima speranță”

Ioan Măceșanu, tatăl Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani dispărută săptămâna trecută, a spus, într-o declarație de presă, că are încredere că fiica sa este încă în viață.

separator
„Vorbim cu ea în fiecare seară, nu că vorbim la telefon, dar vorbim cu ea, ne rugăm în fiecare oră. Vom crede până în ultima speranță”, a spus el.

El le-a cerut anchetatorilor „să-și vadă de treabă, să-și unească forțele să o găsească”.

„Vreau să spun celor care au luat-o să o aducă înapoi, să o lase într-o margine, nu ma mai intereseazî apoi cine a făcut asta, vreau numai să o aducă, să ne reluăm viața pe care o aveam înainte, viața noastră liniștită”, a spus el.

„E dificil, sunt 8-9 zile în care nu știm nimic. Nu mă interesează cine a luat-o, dacă o aduce”, a continuat tatăl Alexandrei.

El nu a avut reproșuri față de modul în care au acționat autoritățile în cazul fiicei sale.

„Le mulțumesc pentru ce au făcut până acum și pentru ce vor face. Cred că și-au făcut datoria, am încredere în ei”, a spus Ioan Măceșanu.

„Poate nici dânșii nu și-au dat seama, poate dacă locația era mai clară… Mă simt vinovat eu, ca tată, că nu am făcut mai mult. Dacă îmi dădeam seama, poate nu se ajungea până aici. Dar eu cred că își vor face datoria și o vor găsi în viață. Așa îmi spune inima, și mie și soției. Suntem încrezători. Așteptăm din moment în moment să o aducă acasă. Noi credem că va fi bine”, a spus Ioan Măceșanu.

El le-a transmis operatorilor de la 112 și polițiștilor care au preluat apelul Alexandrei să fie mai atenți pe viitor.

Ioan Măceșanu a negat că polițiștii i-ar fi spus să plătească perchezițiile, dacă fata ar fi plecat cu un iubit și că l-ar fi pus să spargă uși la percheziții.

Întrebat ce i-ar transmite lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în acest caz, Ioan Măceșanu a răspuns: „Dânsul, cu zâmbetul într-o parte, i-aș transmite să ardă în iad dacă a făcut așa ceva. Dacă nu a făcut, Dumnezeu să-l aibă în pază”.

Întrebat de apelurile primite de familie, după dispariția Alexandrei, în care li se spunea că fiica lor a plecat din țară, Ioan Măceșanu a spus: „Era o voce de bărbat în vârstă. I-am spus să vorbească mai tare și a spus că nu poate, că îl doare în gât, pentru că a băut apă rece, dar era vocea unui bărbat în vârstă”.

sursa: www.digi24.ro

alte Articole interesante