2012 – anul căsătoriilor cerebrale!

Noi, femeile suntem cele care batem la uşi. Nu neapărat ni se deschid.  Punem întrebări, fără ca să ştim exact, dacă vom primi şi răspunsuri. Suntem tentate să răscolim acolo,  unde ne  miroase bine, dar şi acolo unde nu ne miroase deloc.

separator

Vrem să le ştim pe toate, că aşa ne este firea. Curiozitatea ne-a reunit într-o seară de marţi în “Clubul nostru”. Eram aşteptate de un singur bărbat, care era gata să ne dea răspunsuri la toate întrebările,  fără a ne reproşa că avem  prea multe lucruri neclare.

Anatol Basarab e  un altfel de bărbat, decât cel pe care îl aveţi acasă. Nu că s-ar pricepe mai bine la femei…el ştie, în proporţie de 99 la sută ce înseamnă cifrele şi prognozele. Păi, bine, de la el  am  aflat cât de importantă este cifra zilei, în care am conştientizat că suntem gata să ne legăm viaţa de viitorul soţ.

În ştiinţa cifrelor, nu ziua, în care ţi-ai pus ştampila în certificatul de căsătorie contează, dar cea, în care ai simţit şi ai trăit emoţional momentul edificator. Aceasta este decisivă. Matematica este simplă, mai grea poate fi doar viaţa în cuplu, dacă nu ai fost ghidată de un numerolog.

Aşadar, trebuie să ştii că doar maxim 4 zile din lună portiţa în lumea ta emoţională este deschisă, anume pentru pentru  a trăi sentimental. Doar în aceste zile lăuntricul tău va reacţiona pozitiv la o cerere în căsătorie. Care sunt zilele tale de maximă rezonanţă emoţională? Calculează-le desinestătător, cu ajutorul nostru.

Îţi dau un exemplu: Dacă eşti născută în data de 25, se însumează cifrele: 2+5=7. Rezultă că, zilele tale favorabile sunt acele care odată adunate, îţi dau rezultatul 7 :

7, 16(de la 1+6) sau 25(de la 2+5).

Posibil, vă întrebaţi în acest moment, cât de credibile pot fi prezicerile numerologilor. Anatol Basarab îşi respectă cifrele în care crede aproape sută la sută, cu excepţia cazurilor, în care prezicerile sunt generalizate.

“Atunci când informaţia numerologului, astrologului se referă la  un om concret, fiind studiate toate detaliile, informaţia este 99 la sută adevărată. Când este de larg consum, îndreptată unei mase de populaţie, credibilitatea ei scade considerabil.”

Mă mărit sau nu în 2012 ?

Anul 2011 a fost şi mai este unul favorabil pentru întemeierea unei familii sau stabilirea unei relaţii de lungă durată.

Dacă 2011 a fost un an al căsătoriilor  sentimentale, bazate pe trăiri interioare, atunci 2012 este  unul al oamenilor care au atitudine cerebrală faţă de viaţă şi respectiv faţă de sentimente. Ne căsătorim pentru că…Eu îţi dau asta…tu îmi dai asta,  în loc… Este un an bun pentru alianţe,  pentru căsătoriile logice, conştiente, în  bază de contract. În tot ce ia foc, trebuie să existe o motivaţie.

Pentru toate cuplurile, anul 2012 va pune o problemă: capacitatea de a învăţa. Acele cupluri care vor învăţa uşor din greşeli, vor avea sorţi de izbândă. Pentru cei care nu vor învăţa nici de la viaţă, nici de la ei înşişi, anul 2012 va fi un adevărat chin,  un dezastru, pentru că se pune mare preţ pe cunoaştere.  Nu poţi fi nici mai puternic ca viaţa, nici mai slab. Din necunoaştere, viaţa oricum va căuta să-şi ia ce-i aparţine.

Text: Olga Chirică

alte Articole interesante