28 de artiști s-au înscris la etapa națională Eurovision 2019

Începe confruntarea pentru etapa naţională Eurovision 2019. 28 de dosare au fost înscrise în concurs, iar printre cei care au reuşit să se înscrie în marea bătălie muzicală se regăsesc artişti cu experienţă, dar şi tineri care se lansează pentru prima dată pe scena mare.

separator
Reprezentantul Republicii Moldova la Concursul Internaţional Eurovision Song Contest 2019 va fi selectat în urma a trei etape: audițiile LIVE, Semifinala și finala națională, ce se vor desfășura pe 2 și respectiv, 3 martie.

Luni, 21 ianuarie, membrii Comitetului de organizare a show-ului se vor întruni într-o nouă ședință pentru a analiza fiecare dosar în parte, astfel încât acestea să întrunească toate condițiile stipulate în Regulamentul concursului. Tot luni va fi luată o decizie privind ziua organizării audițiilor LIVE, atunci când juriul, format din profesioniști din domeniu, va evalua prestația vocală a concurenților.

Cea de-a 64-a ediție a Eurovision Song Contest 2019 va avea loc în Israel, după ce interpreta Netta Barzilai a cucerit publicul, cu piesa „Toy”.

Anul trecut, trupa DoReDos, care a reprezentat Republica Moldova la etapa internaţională Eurovision Song Contest, a obținut locul al 10-lea. Prestația trupei a fost apreciată și de comitetul de organizare a concursului, care le-a oferit premiul „The buzz award”, pentru cea mai bună prezentare scenică.

Cea de-a 64-a ediție a concursului va avea loc în Israel și va fi compusă din două semifinale, organizate pe 14 și 16 mai, și finala care va avea loc în data de 18 mai 2019. Competiția muzicală, tradițional, va fi transmisă, în direct, de Moldova 1, Radio Moldova și on-line pe www.trm.md.

sursa: www.trm.md

Veste bună pentru moldoveni! Se ieftinește lumina! Noile tarife, aprobate de ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a votat micșorarea tarifului la energia electrică livrată de „Premier Energy”. Astfel, consumatorii casnici din raioanele de Sud și Centru vor achita 2,34 lei/kWh, ceea ce constituie o scădere cu 5 bani, scrie deschide.md.

De menționat că, anterior, reprezentanții „Premier Energy” au solicitat majorarea tarifului până la 2,77 lei/kWh.

O situația similară este și în cazul SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord”. Furnizorul a cerut pentru consumatorii casnici un tarif de 3,01 lei/kWh, comparativ cu 2,88 lei/kWh în prezent. Totuși, ANRE a decis micșorarea tarifului până la 2,84 lei/kWh.

Ultima dată, prețul la lumină a fost modificat în noiembrie 2023.

Precizăm că, tot astăzi, ANRE a aprobat micșorarea tarifului la energia termică.

Un angajat al Ambasadei ruse la Chișinău, declarat persoană indezirabilă pe teritoriul R.Moldova și urmează să părăsească țara

Un angajat al Ambasadei Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata pe teritoriul R. Moldova și urmează să părăsească țara noastră. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe, după ce ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat la sediul instituției pentru a-l informa despre decizia în cauză, scrie moldova1.md.

Potrivit MAE, măsura a fost luată drept răspuns la deschiderea de către Rusia a șase secții de votare în regiunea transnistreană.

Ambasadorului i-a fost exprimat protestul în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din Federația Rusă pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova contrar poziției autorităților moldovenești. În acest context, ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmânată nota prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persoană indezirabilă (non grata) pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să părăsească țara”, se arată în nota informativă.

Amintim că ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat pe 12 martie la Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit instituției, diplomatului rus i-a comunicată poziția privind dezaprobarea deciziei referitoare la deschiderea secțiilor de votare ale Federației Ruse în regiunea transnistreană. La rândul său, Vasnețov, a declarat pentru presă că poziția Chișinăului este „nefondată” și că drepturile cetățenilor ruși din Republica Moldova trebuie respectate.

Menționăm că, în ultimii șase ani, nouă diplomați ruși au fost expulzați din Republica Moldova, urmate de acțiuni similare din partea Moscovei.

Cel mai recent caz a fost înregistrat în aprilie anul trecut, când un diplomat rus a fost expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova pentru comportament necorespunzător.

Se ieftinește căldura în Chișinău și Bălți

Locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți vor plăti mai puțin pentru agentul termic. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi micșorarea tarifelor la căldură, dând curs demersurilor depuse de către SA „Termoelectrica” și SA „CET-Nord”, scrie radiomoldova.md.

Potrivit proiectului aprobat de ANRE, în municipiul Chișinău consumatorii deserviți de „Termoelectrica” vor achita 2 138 de lei/Gcal (fără TVA), în comparație cu 2 774 de lei/Gcal în prezent.

Consumatorii din municipiul Bălți, deserviți de CET-Nord, vor achita 2 245 de lei/Gcal (fără TVA), comparativ cu 3 215 lei/Gcal.

Noile tarife vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

La noapte, urmărește o eclipsă totală de Lună – ultima care se va produce înainte de anul 2022
Articolul anterior
Boo, căţelul care avea 17 milioane de fani în mediul online, a murit la vârsta de 12 ani
Articolul următor