Accident îngrozitor pe traseul Chișinău-Ungheni: un mort și 7 răniți

O persoană a decedat, iar alte șapte au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs în apropierea satului Bahmut, raionul Călărași. Potrivit datelor Poliției, în urma accidentului din Călărași au avut de suferit 10 persoane, 8 bărbați și 2 fete.

separator
Potrivit Marianei Bețivu, ofițerului de presă al IGP, cazul s-a produs în această noapte în jurul orelor 04.00, la intrarea în localitatea Bahmut.

Polițiștii au stabilit că șoferul automobilului BMW, seria 5, având exces de viteza, a ieșit la o depășire neregulamentară cu automobilul BMW-520, care avea aceeași direcție de deplasare. Șoferul a pierdut controlul volanului, cele două mașini tamponându-se lateral.

Ca urmare, ambele automobile s-au inversat, unul în afara drumului.

În urma accidentului, 7 persoane din ambele automobile au primit leziuni corporale, iar un tânăr de 29 ani, care se afla în automobilul BMW 520, a decedat la fața locului. La moment în urma accidentului în Spitalul raionului Călărași sunt internate 7 persoanane identitatea cărora la moment se stabilește.

Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.

sursa: www.deschide.md

Chișinău, pe lista finaliștilor la titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2027

Orașul Chișinău, Republica Moldova, este pe lista finaliștilor la titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2027. Chișinăul concurează cu Fuenlabrada și Malaga (Spania), Parma (Italia) și Skopje (Macedonia de Nord), transmite IPN, cu referință la UE Neighebour East.

Juriul este format din mai multe organizații, printre care Comitetul European al Regiunilor, Comitetul Economic și Social European, Parlamentul European (Comisia CULT), Forumul European al Tineretului, Inițiativa pentru o Societate Deschisă pentru Europa, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei.

Orașele finaliste urmează să prezinte până pe 11 iunie 2024 o viziune mai detaliată asupra unui program amplu de evenimente și activități culturale, sociale și politice dedicate tineretului pentru întregul an 2027.

Finaliștii vor primi apoi recomandări suplimentare privind cererile lor detaliate din partea juriului independent și a unui grup de lucru specializat. În cele din urmă, aceștia vor depune cererile lor finale și actualizate până la data de 1 octombrie 2024.

Ulterior, orașele finaliste vor avea oportunitatea să convingă juriul de selecție al Capitalei Europene a Tineretului 2027 de ce ar trebui să fie alese, în cadrul reuniunii juriului care va avea loc înainte de ceremonia oficială de decernare a premiului din noiembrie 2024.

IPN notează că Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Tineret implementează un program național „Capitala Tineretului”, care urmează la nivel de țară experiența europeană și presupune selectarea unei localități în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activități și proiecte cu și pentru tineret.

Orice localitate din Republica Moldova (cu excepția mun. Chișinău și localitățile deținătoarele ale titlului ,,Capitala Tineretului” în ultimii 3 ani de la ediția pentru care se aplică) ce se distinge într-un mod pozitiv și prezintă un program ambițios pentru implicarea și dezvoltarea tinerilor, poate deveni Capitala Tineretului, devenind ulterior un model de dezvoltare pentru alte localități din țară.

La prima ediție națională din 2011 capitala tineretului din Moldova a fost în mun. Ungheni, succesul repetându-se în 2023, iar în 2024 capitala tineretului din Moldova este or. Cahul.

În Republica Moldova va fi creat sistemul informațional de constatare medicală a nașterii și decesului

 În Republica Moldova va fi creat sistemul informațional „Constatarea medicală a nașterii și decesului” (SI eCMND). O hotărâre în acest sens, a fost aprobată de Executiv.

Dezvoltarea sistemului informațional va contribui la automatizarea procesului de înregistrare centralizată a constatărilor medicale a nașterilor și deceselor produse în Republica Moldova. 

Astfel, va fi posibilă crearea unei baze de date legate de nașteri și decese care se produc în instituțiile medico-sanitare publice și private, la domiciliu și în alte locuri, precum și generarea datelor statistice în baza informațiilor medicale.

Construcția liniei Electrice Aeriene Bălți-Suceava: Guvernul va contracta un împrumut de 30,8 milioane de euro

Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind construcția Liniei Electrice Aeriene Bălți-Suceava, realizată în cadrul proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza II”. 

Proiectul investițional va contribui la integrarea rețelei din Republica Moldova în piața Uniunii Europene, prin conexiuni cu rețeaua europeană ENTSO-E. Prin urmare, va crește eficiența sectorului energetic național și vor fi create noi oportunități pentru dezvoltarea altor surse de energie, inclusiv a surselor de energie regenerabilă.

Pe lângă noua linie electrică aeriană dintre Republica Moldova și România, cu tensiunea de 400 kV, care va interconecta municipiile Bălți și Suceava, va fi construită și o stație electrică cu o capacitate de 400 kV.

În acest sens, Acordul cu BERD prevede contractarea unui împrumut în valoare de 30,8 milioane de euro, ceea ce reprezintă 40% din suma totală, necesară pentru realizarea proiectului. 

Alte 30,8 milioane de euro vor oferite de Banca Europeană de Investiții (BEI). De asemenea, proiectul include  un grant în valoare de 15,4 milioane de euro, acordat de UE, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate. Valoarea totală a proiectului este estimată la 77 de milioane de euro.

Fiica lui Gwyneth Paltrow este copia fidelă a mamei sale!
Articolul anterior
Ar fi împlinit 38 de ani, pe 7 octombrie. Prietenii lui Viorel Mardare te invită să sărbătorești ziua de naștere a regizorului alături de ei
Articolul următor