Angelina Jolie, alături de fiicele ei la o gală în New York

După ce a participat la Globurile de Aur, însoțită de fiul său de 14 ani, Pax Jolie-Pitt, actrița a mers împreună cu fiicele ei la o altă gală importantă din New York. Îmbrăcată tot în negru, așa cum ne-a obișnuit în ultima perioadă, Angelina a fost foarte elegantă, în timp ce fetele au purtat haine masculine.

separator

Copiii de cele mai multe ori o însoțesc la evenimente, așa că marți seara a fost rândul celor două fete mai mari, Shiloh, de 11 ani, și Zahara, de 13, să o acompanieze pe celebra lor mamă pe covorul roșu de la Gala Premiilor Consiliului de revizuire, la Cipriani în New York.

Actrița a ales să poarte o rochie foarte asemănătoare cu cea din seara Globurilor de Aur.

Shiloh a îmbrăcat un costum clasic negru și o cămașă albă, în timp ce Zahara a fost puțin mai.  Amintim că Shiloh și-a fracturat mâna într-un accident la schi luna trecută, așa că și-a ținut brațul imobilizat într-un dispozitiv special pentru a se recupera.

sursa

ATENȚIE! Limitați plimbările în aer liber! Ce a acoperit Moldova peste noapte? Agenția Mediului vine cu explicații

Agenția de Mediu informează că, condițiile meteorologice atestate ca precipitații atmosferice, au favorizat dispersarea particulelor de praf în atmosferă și ca rezultat nu au contribuit la acumularea lor în stratul atmosferic. Particulele de praf s-au amestecat cu picăturile de ploaie, astfel, conform observațiilor efectuate de Agenția de Mediu nu s-au înregistrat depășiri ale valorile concentrațiilor PM10 și PM 2,5 la stațiile automate din mun. Chișinău și s. Mateuți, r Rezina.

      Picăturile de ploaie cu praf nu prezinta în aer un pericol semnificativ pentru sănătate, cu excepția persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente, cum ar fi astmul sau bronșita. Particulele de praf vor influența cumulativ clădirile, monumentele istorice, precum și calitatea apelor de suprafață și a vegetației.

      Pe data de 24 aprilie, pe teritoriul țării, în atmosfera inferioară și mijlocie, conform observațiilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat al R. Moldova vor predomina masele de aer care se vor deplasa din sectorul de sud-vest. Lipsa precipitațiilor pot crea premise spre majorarea nesemnificativă a concentrațiilor PM10 și PM 2,5 în aer. Însă în data de 25 aprilie influența frontului atmosferic și ploile prognozate vor contribui la dispersia poluanților din aer.

      Agenția de Mediu recomandă persoanelor vulnerabile să limiteze plimbările în aer liber și lucrările fizice pe parcursul acestor zile.

ATENȚIE! Recenzorii trebuie să prezinte obligatoriu legitimația. Circa 4 mii de recenzori merg din casă în casă

În perioada 8 aprilie -7 iulie 2024 în Republica Moldova se desfășoară Recensământul populației și locuințelor (RPL). În această perioadă, circa 4 mii de recenzori merg din casă în casă pentru a colecta date despre populație și locuințe.

În legătură cu întrebările și îngrijorările expuse în cadrul apelurilor la Linia verde a RPL 0800 800 24, precum și în mediul online despre activitatea recenzorilor, Biroul Național de Statistică (BNS) vine cu următoarele concretizări.

Recenzorii sunt echipați cu chipiu, tricou și/sau vestă, rucsac și tabletă – toate cu logo-ul Recensământului. De asemenea, ei trebuie să prezinte obligatoriu legitimația de recenzor.

Orarul de lucru al recenzorilor nu este unul fix, ci unul flexibil, în dependență de specificul activității de bază al fiecăruia (student, angajat cu normă întreagă sau parțială, casnic etc.). Intervalul în care ar putea efectua recenzarea este între orele 08:00 și 21:00. Preponderent, recenzorii vizitează gospodăriile seara, în intervalul 17:00-21:00, și în zilele de odihnă (sâmbătă și duminică), în intervalul 10:00-21:00.

La finalul interviului, înainte ca recenzorul să transmită datele completate în aplicația de pe tabletă, acestea pot fi verificate de către respondent.

Reamintim că, dacă apar îngrijorări sau nelămuriri cu privire la identitatea recenzorului sau calitatea recenzării, populația poate apela la Linia verde a RPL 0 800 800 24 (apel gratuit), scrie la adresa de e-mail rpl2024@statistica.gov.md sau în chatul de pe pagina dedicată recensământului www.statistica.gov.md/RPL2024, pentru a informa despre abaterile în procesul de recenzare, de exemplu, dacă recenzorul:

  • nu a prezentat legitimația de recensământ;
  • nu a purtat nici o piesă de vestimentație cu însemnele recensământului;
  • nu a pus toate întrebările din chestionarele de recensământ;
  • a încercat să expună propriile viziuni, pentru a influența cumva alegerea răspunsurilor;
  • a selectat alte răspunsuri decât cele oferite de persoana recenzată și a refuzat să modifice răspunsurile la solicitarea acestuia;
  • a refuzat să explice persoanei recenzate unele întrebări din chestionar, la solicitare;
  • nu a completat datele colectate direct pe tabletă etc.

BNS informează că, fiecare adresare este analizată minuțios. În cazul constatării abaterilor de la procesul de recenzare stabilit de către BNS, personalul temporar de recensământ va fi sancționat, după caz, eliberat din poziția deținută.

BNS îndeamnă populația țării să fie deschisă și să ofere recenzorilor informația completă și corectă.

Mai multe răspunsuri la întrebările frecvente pot fi consultate pe site-ul oficial web al BNS, la pagina Întrebări frecvente.

Șeful Postului Vamal „Aeroportul Internațional Chișinău” a demisionat

Șeful Postului Vamal „Aeroportul Internațional Chișinău”, Alexandru Vacri, și-a dat demisia. Despre aceasta a declarat pentru unimedia.info, Tatiana Șompol, șefa Secției a Relații cu Publicul al Serviciului Vamal.

„Funcționarul vamal a depus cerere de demisie. La moment se examinează conform prevederilor legale în vigoare”, a declarat Tatiana Șompol, șefa Secției a Relații cu Publicul al Serviciului Vamal.

 Un scandal a avut loc la Aeroport. Mai multe persoane, care se întorceau de la Moscova, unde a fost format blocul politic „Victoria” au fost ținute ore în șir la Aeroport. Potrivit Poliției de Frontieră, pasagerilor li s-a solicitat la controlul vamal verificarea bagajelor, moment în care „aceștia au manifestat opoziție și au încercat agresiv să eludeze controlul, adresând cuvinte jignitoare și provocatoare în direcția funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră”.

Alertă! Primul caz de gripă porcină în Moldova
Articolul anterior
O mamă susține că din cauza neglijenței medicului, bebelușul ei s-a născut fără suflare
Articolul următor