Artiști autohtoni emeriți și oaspeți de peste Prut la grandiosul concert aniversar ,,Firicel de Busuioc” 2019! Galerie foto

Anul acesta, postul de televiziune Busuioc TV a sărbătorit 10 ani de activitate. Nume sonore din showbizul autohton, dar și oaspeți de peste Prut, au încântat publicul în cadrul grandiosului concert aniversar ,,Firicel de Busuioc”, care de altfel este organizat tradițional în fiecare an!

separator
Pe data de 22 februarie și, respectiv, 23 februarie, în incinta Palatului Național “Nicolae Sulac”, cei mai iubiți și cotați artiști basarabeni, cât și nume mari ale industriei muzicale de peste Prut, au delectat publicul cu emoții, muzică și voie bună. Cei prezenți în sală au avut parte de o atmosferă inedită! Spectacolele au fost moderat de către artiștii autohtoni Ady Carp, Lenuța Gheorghiță și Doinița Gherman.În prima seară a evenimentului, seara muzicii populare, cei mai îndrăgiți interpreți ai cântecului popular au desfătat publicul cu muzică aleasă, scena fiind găzduită de către Orchestra Fluieraș, condusă de Frații Stefăneț. Recitalul serii a fost marcat de evoluția îndrăgitei artiste de peste Prut, Mioara Velicu, dar și de artista Olga Ciolacu și Ansamblul Etnofolcloric Plăieșii și Nicolae Gribincea. În scenă au mai evoluat Adriana Ochișanu, Nicolae și Isidor Glib, Maria Iliuț și Ansamblul Etnofolcloric „Crenguță de Iederă”, Igor Cuciuc, Surorile Osoianu, Adrian Ursu, Lenuța Gheorghiță, Cornelia Ștefăneț, Ady Carp, Doinița Gherman, Tatiana Martin, Gabriel Nebunu, Mihaela Tabură, Cristina Ceauș, Iulian Corochi, Valentina Volontir.          În cea de-a doua seară, dedicată muzicii ușoare, mult îndrăgita interpretă din România Mirabela Dauer a oferit calde emoții publicului basarabean, recitalul serii fiind acompaniat și de prestația Anișoarei Puică și a interpretului Anatol Mîrzenco. În scenă au mai evoluat Vitalie Dani, Cristina Scarlat, Gheorghe Țopa, Costi Burlacu, Corina Țepeș, Ricu Vodă, Doinița Gherman, Ady Carp, Lenuța Gheorghiță, Liliana Prado, Dianna Rotaru, Carolina Gorun, Laurențiu Popescu, Karmella, Tatiana Heghea, Ina Sturza, Ludmila Pamujac, artiștii fiind acompaniați de Festiv Band, condus de Costi Burlacu.                  Decernarea trofeului “Firicel de Busuioc” în cadrul celor două spectacole a devenit tradiționalul etalon al concertului marca Busuioc TV. Câștigătorii trofeelor au devenit Igor Cuciuc și Lenuța Gheorghiță, iar în seara muzicii ușoare – Doinița Gherman și Anatol Mîrzenco.

alte Articole interesante