Atenție, e ceață! INP: anunț pentru șoferi și pietoni

În perioada rece a anului, vremea instabilă, ceața și lăsarea mai devreme a întunericului fac ca pietonii să fie mai puțin vizibili în trafic. În această conjunctură, polițiștii de patrulare amintesc pietonilor, dar și șoferilor să manifeste maximă prudență și să țină cont că toți sunt participanți la traficul rutier.

separator
Pietonii sunt îndemnați:

– traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;
– pe vreme rea sau întuneric, pentru a fi vizibili purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante;
– nu stați pe partea carosabilă a drumului, dar în stații sau pe spațiile destinate pietonilor;
– nu traversați strada în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

Recomandările pentru conducătorii auto:

– acordați prioritate pietonilor angajați în traversare;
– reduceți viteza și conduceți cu mare atenție în zona locurilor special amenajate pentru traversare, a școlilor și pe drumuri publice fără trotuar din localități;
– nu staționați în zona trecerii de pietoni pentru a nu bloca vizibilitatea celorlalți șoferi;
– lăsați telefonul mobil și mesajele pentru următoarea staționare;
– adaptați viteza la condițiile meteo și rutiere, ca să puteți opri în siguranță.

Inspectorii de patrulare desfășură acțiuni în trafic pentru conștientizarea pietonilor asupra necesității respectării normelor rutiere și a conducătorilor auto asupra consecinţelor neacordării priorităţii de trecere pietonilor. De la începutul acestui an, din cauza imprudenței șoferilor și a pietonilor au fost înregistrate 699 accidente rutiere grave, unde 653 de pietoni au suferit diferite traumatisme, iar 70 și-au pierdut viața.

alte Articole interesante