Băiețelul de 6 ani, care a fost spulberat din brațele bunicii pe o trecere de pietoni, a stat patru luni în comă!

Viața lui Vladimir s-a transformat într-un necaz greu de imaginat, în doar o clipă. Avea doar șase ani atunci când părinții îl sorbeau din priviri, Vlad frecventa grădinița, era un copil sănătos. Dar din tot ce avea, i-a rămas doar viața și o durere fără margini pentru familia sa.

separator
8611-img-3513

Vlad era în brațe la bunica, iar mama la câțiva centimetri în spate. Trebuiau doar să treacă strada ca să ajungă acasă, dar nu au mai trecut-o. Pe bulevardul Traian din Chișinău, pe trecerea de pietoni, acolo unde ar fi trebuit să fie în siguranță, copilul a fost spulberat de un taxi, pe 23 mai 2013.

După accident, Vlad a stat în comă timp de 4 luni, cu hemoragie pe două părți ale creierului, fractură a urechii, fractură a claviculei, leziuni ale organelor interne, multiple contuzii și fractură de craniu.

Sunt patru ani de când Vladimir nu poate ține capul, nu poate respira normal, nu poate înghiți. A mers în Germania, pentru controale de gastrostomie și traheostomie, a suportat mai mult de 40 de operații la creier, chirurgie by-pass, decompresii ale creierului, endoscopie.8612-img-3514

Părinții lui Vlad luptă pentru fiecare clipă din viața copilului și fac totul pentru a-l ajuta să se pună pe picioare.

20046377_1545978212131720_1108697024363901429_n 20046715_1545978222131719_94472204855683174_n

Copilul a început să se simtă mai bine după ce părinții l-au dus la un centru de recuperare, însă costurile pentru tratament sunt mult prea mari pentru părinții lui Vlad.

În plus, copilul are nevoie zilnic de proceduri de recuperare, scutece, medicamente, alimente speciale, investigații medicale.

Ajută-l pe Vlad! Donează online pe caritate.md.

De asemenea, poți expedia un SMS cu conținutul „Vladimir Zavatchii” la:
9002 (abonatii Unite), 1 SMS – 45 MDL
2910 (abonatii Moldcell), 1 SMS – 45 MDL
Sună la numărul 090009002 (abonații Moldtelecom), pentru a dona 45 lei.

Familia lui Vlad mulțumește pentru ajutorul oferit!

Început de aprilie cu înghețuri. Ce spun meteorologii și reprezentanții Ministerului Agriculturii

Luna aprilie vine cu înghețuri. Meteorologii anunță că săptămâna viitoare, teritoriul Republicii Moldova va fi traversat de un val de aer polar care ne va aduce vreme rece. Specialiștii spun că sunt riscuri de înghețuri în special în nordul țării, ce ar putea pune în pericol pomii înfloriți, scrie moldova1.md

Potrivit meteorologilor, în perioada 6-8 aprilie, temperaturile maxime vor scădea în medie cu opt grade. Noaptea, temperaturile vor oscila între zero și cinci grade cu plus. În nordul țării, sunt așteptate înghețuri, în condițiile în care se vor înregistra până la minus trei grade.

„Este o masă de aer care ne va influența în intervalul menționat anterior. Respectiv, această masă de aer este însoțită de un ciclon care va aduce precipitații în acest interval, iar din cauza temperaturilor scăzute, precipitațiile pot fi și sub formă de lapoviță în regiunile cu temperaturi mai negative”, spune șefa Secției Prognoze Meteo din cadrul SHS, Nadejda Stolear.

Potrivit specialiștilor, culturile de câmp nu vor fi afectate de valul de frig. Riscul persită însă în cazul pomilor fructiferi care sunt în perioada de vegetație, dar și plantațiilor viticole, în special celor cu soiuri timpurii.

„Copacii fructiferi pot fi în pericol dacă sunt în floare. Culturile de prima grupă, ovăzul, orzul, lucerna ele sunt rezistente, 5-7 grade sub zero pot să reziste. Nu am semănat sfecla de zahăr, nu sunt semănate culturile târzii, așa că pericol în această privință nu există”, menționează Boris Boinceanu, doctor în științe agricole.

Pentru a proteja livezile de înghețuri, agricultorii sunt îndemnați să ia măsuri de protecție. Este vorba despre fumegația, care presupune aprinderea de fumigene care emană fum și care la rândul lui împiedică scăderea rapidă a temperaturii aerului. O altă recomandare ar fi irigarea cu aspersiune în momentul înghețului, ceea ce permite formarea unei pelicule de gheață pe muguri sau flori.

„Statul subvenționează măsuri de combatere sau de prevenire a înghețurilor respective în plantațiile pomicole. Este vorba despre fligere care lucrează pe bază de gaz și motorină, sunt elice care lucrează pe bază de gaz și asigură până la șapte hectare această protecție”, afirmă secretarul de stat la Ministerul Agriculturii, Vasile Șarban.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în luna aprilie, temperaturile medii lunare ale aerului vor oscila între 9 și 11 grade Celsius.

Finlanda anunţă că va creşte cheltuielile pentru apărare, pentru că se simte ameninţată de Moscova. Kremlinul spune că Putin este deschis restabilirii legăturilor cu Helsinki

Finlanda, membră NATO, intenţionează să renunţe la convenţia globală de interzicere a minelor antipersonal şi să crească cheltuielile de apărare la cel puţin 3% din PIB până în 2029, ca răspuns la ameninţarea militară în evoluţie din partea Rusiei, a declarat marţi guvernul de la Helsinki. Kremlinul susţine însă că preşedintele Vladimir Putin este deschis ideii de a restabili relaţiile dintre Finlanda şi Rusia, dar acuză conducerea de la Helsinki că a redus aceste relaţii „aproape la zero” după ce a aderat la NATO, relatează Reuters.

Finlanda, care împarte o graniţă de 1.300 km cu Rusia, a aderat la NATO în 2023, iar Moscova – care invadase Ucraina în 2022, ceea ce a făcut Helsinski să renunţe la decenii de neutralitate – a catalogat la acea vreme decizia drept o greşeală istorică periculoasă.

Finlanda şi-a închis graniţa terestră cu Rusia în acelaşi an, acuzând Moscova că foloseşte imigraţia ca armă împotriva naţiunii nordice, o afirmaţie negată de Kremlin.

Guvernul finlandez a declarat anul trecut că prelungeşte pe termen nelimitat închiderea punctelor de trecere a frontierei terestre cu Rusia.

Luni, preşedintele finlandez Alexander Stubb – care a avertizat în mod repetat cu privire la necesitatea de a fi dur cu Rusia şi de a lua în serios ameninţarea pe care o reprezintă – i-a spus omologului său britanic Keir Starmer că Helsinki trebuie să se „pregătească mental” pentru restabilirea legăturilor cu Rusia la un moment dat. El a spus că momentul oricărei apropieri va depinde de momentul în care se va încheia războiul Rusiei în Ucraina, dar a spus că „nu se poate nega” că Rusia va fi întotdeauna vecinul Finlandei.

Întrebat despre comentariile lui Stubb, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus marţi că cele două ţări au avut legături puternice înainte ca Finlanda şi Suedia să se decidă să adere la NATO.

„Nu am avut niciun fel de probleme cu ei. A existat o cooperare reciproc avantajoasă. Companiile din cele două ţări au avut avantaje şi beneficii datorită acestei cooperări”, a declarat Peskov, dar a acuzat Helsinki şi Stockholm că acum „târăsc infrastructura militară NATO pe teritoriul lor”.

„Atât Finlanda, cât şi Suedia au preferat să reducă aceste relaţii practic la zero. Aceasta este, din păcate, starea tristă a relaţiilor noastre la care asistăm acum”, a spus el.

„Dar preşedintele Putin a spus în repetate rânduri că ţara noastră este deschisă să normalizeze relaţiile cu cei care doresc acest lucru”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Suedia, ţara cu cel mai mare număr de buncăre din lume, investeşte aproximativ 10 mil. € pentru a-şi moderniza adăposturile antiatomice în următorii ”doi, trei ani”

Suedia anunţă că investeşte 100 de milioane de coroane suedeze (9,3 milioane de euro) în inspecţia, controlul şi renovarea adăposturilor atomice, după ce autorităţile au avertizat în mai multe rânduri că ţara este necesar să se pregătească de riscul unui război, relatează AFP.

Suedia – care are aproape 64.000 de adăposturi – este una dintre ţările cu cel mai mare număr de buncăre din lume.

Începând din 2024, Agenţia suedeză de Contingenţe Civile (MSB) şi-a intensificat inspecţiile şi controalele acestor adăposturi.

Suedia, care a devenit un stat membru NATO la începutul lui martie 2024, investeşte penttu a-şi îmbunătăţi capacităţile de funţcionare ale serviciilor de urgenţă în cazul unui conflict, consolida securitatea cibernetică şi completa stocurile de medicamente.

Un vast plan de modernizare a marilor adăposturi, capabile să găzduiască mii de persoane, este de asemenea în curs, a anunţat într-un comunicat, luni, MBS.

Aceste lucrări urmează să dureze ”doi, trei ani”, precizează agenţia.

”Până în prezent, au început lucrări la 25 dintre cele 80 de adăposturi speciale”, anunţea ea.

În 2025, MSB preconizează să continue o înlocuire a filtrelor în vederea îmbunătăţirii protecţiei de armamentul de război chimic şi radiologic.

În ianuarie, premierul Ulf Kristersson declara că Suedia nu se află ”în război, dar nici în pace”.

Această ţară nordică şi-a tăiat cheltuielile militare după Războiul Rece, însă a inversat această tendinţă după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014.

Autorităţile suedeze şi-au reactivat conceput de ”apărare totală” în 2015 şi au intensifcat acest efort după invazia rusă a Ucrainei în 2022, numind un ministru al Apărării Civile, alături de ministrul Apărării, în vederea mobilizării întregii societăţi.

Top 7 universități din Europa la care studenții moldoveni pot studia gratuit
Articolul anterior
Turneul Seminarelor de Nutriţie ajunge la Bălţi!
Articolul următor
Close menu