Bărbatul din Lăpușna găsit împușcat în cap, avea doar 43 de ani. Cine sunt suspecții crimei?

Bărbatul, care a fost găsit împuşcat în cap, într-un microbuz abandonat în apropiere de satul Lăpuşna, raionul Hânceşti, avea 43 de ani şi este originar din localitatea Boghiceni.

separator
Potrivit autorităţilor din Lăpuşna, acesta era căsătorit şi avea doi copii.

Oamenii din sat mai spun că el era vânător şi de multe ori a fost văzut, mergând cu arma la vânat. Bărbatul care a găsit corpul neînsufleţit, susţine că acesta era în stare de putrefacţie.

În maşină a fost găsită şi arma din care victima a fost împuşcată în cap. Oamenii legii au reţinut deja doi suspecţi în acest caz.

Este vorba despre un minor în vârstă de 14 ani şi de un bărbat care are peste 40 de ani, cel din urmă, cu antecedente penale. Aceştia ar fi luat arma din safeul victimei. Cei trei se cunoşteau. Bărbatul împuşcat era proprietarul unei stâni de oi, la care suspecţii munceau.

sursa: www.publika.md

alte Articole interesante