Bianca Drăguşanu divorţează, sătulă de bătăi. Soţul i-a fisurat o coastă și i-a băgat furculiţa în mână

Bianca Drăguşanu se pregăteşte să redevină o femeie liberă. A depus actele de divorţ la notar şi este hotărâtă să pună punct mariajului cu Alex Bodi după multe episoade de violenţă din partea soţului ei, scrie click.ro.

separator
În urmă cu aproape o săptămână, Bianca spunea că în curând va dezvălui detalii picante din relaţia ei. Atunci, toată lumea s-a gândit că blondina este însărcinată şi urmează să-i ofere lui Bodi un copil, însă lucrurile nu stăteau nici pe departe aşa.

„Dragii mei, în curând o să aflaţi şi voi toate detaliile poveştii mele de dragoste. Am hotărât să împart cu voi în detaliu secretele «telenovelei» care vă ţine si pe voi în suspans de mai bine de un an. Vă voi vorbi sincer despre dragoste, respect, sacrificii şi tot ce presupune o relaţie. Sunt foarte fericită şi foarte mândră de soţul meu care mă adoră şi ne dorim să vă dăm o veste minunată în curând!”, scria ironic Bianca Drăgușanu pe rețelele de socializare în dreptul unei imagini cu Alex Bodi.

În fapt, Bianca a notat acele rânduri pe paginile ei după un alt episod de violenţă în cuplu. „Am fost patru episode de violenţă ieşită din comun într-un an şi patru luni cât a durat această poveste. Bianca a fost bătută şi înşelată de prea multe ori. Alex Bodi este un tip agresiv şi periculos. A avut şi o coastă fisurată şi a ajuns la Urgenţă, iar zilele trecute când a aflat de divorţ, Alex i-a înfipt furculiţa în mână. În aceste condiții, Bianca nu a avut ce să mai facă decât să-şi dorească un divorţ rapid de soţul agresiv”, ne-au declarat apropiaţi ai Biancăi Drăguşanu.

Bianca a publicat urmele lăsate de furculiţa cu care soţul ei a agresat-o. ,,Semnele iubirii”, a scris ea în dreptul imaginii.Surse medicale de la Spitalul Floreasca au confirmat pentru Click! că blonda a ajuns de urgenţă la Camera de Gardă, acuzând dureri. Bianca Drăgușanu s-a cununat civil cu Alex Bodi pe 1 august la Starea Civilă a Primăriei scetorului 3. Imediat după ceremonie, blondina povestea că a luat această decizie în mare secret. Nici părinții celor doi nu au știut că urmează a cei doi să-şi unească destinele.

Bianca Drăgușanu a fost căsătorită cu Victor Slav. Cei doi au o fetiță împreună.

alte Articole interesante