Cine sunt laureații Premiului Național 2018

Guvernul a aprobat în şedinţa de luni, 20 august, lista laureaţilor Premiului Naţional pentru 2018, transmite IPN.

separator

Premiul Naţional pentru anul 2018 se acordă lui Oleg Lupan, doctor habilitat în ştiinţe tehnice, profesor universitar, pentru contribuţii originale la dezvoltarea nanotehnologiilor şi promovarea ştiinţei naţionale peste hotare.

Pentru opera literară şi activitatea de cercetare în domeniul istoriei Basarabiei, premiul i se acordă scriitorului Iurie Colesnic.

Pentru cercetările şi activitatea practică de excepţie în domeniul reumatologiei, Premiul Naţional este acordat doctorului habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, Liliana Groppa.

Gheorghe Savin, doctor habilitat în agricultură, conferenţiar cercetător, s-a învrednicit de Premiul Naţional pentru activitatea de selecţie şi dezvoltarea genofondului naţional al viţei-de-vie.

Regizorul Viorel Mardare ia Premiul Naţional pentru creaţia originală în arta filmului publicistic şi promovarea imaginii Republicii Moldova.

Pentru inovaţii şi activitate de excepţie în domeniul chirurgiei inimii şi promovarea imaginii Republicii Moldova, Premiul Naţional îi este oferit lui Aureliu Batrânac, doctor în ştiinţe medicale, conferenţiar cercetător.

Pentru contribuţie la promovarea identităţii culturale şi salvgardarea portului popular din Republica Moldova, Premiul Naţional i se conferă Mariei Cristea, meşter popular, fondator şi director al Casei Portului Popular „Casa Cristea”.

Premiul Naţional este acordat şi solistului principal al Teatrului Bolşoi, baritonul Andrei Jilihovschi, pentru arta interpretativă de excepţie şi promovarea imaginii Republicii Moldova.

Pentru contribuţie la realizarea proiectelor de caritate pentru incluziunea persoanelor cu nevoi speciale şi model de cetăţenie responsabilă pentru ţara de origine Republica Moldova, Premiul Naţional este acordat Victoriei Dunford, director executiv al Asociaţiei de caritate „MAD-Aid Limited”.

Un alt premiant este Ion Solonenco, general de brigadă în retragere, conducător al delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, pentru contribuţie considerabilă la promovarea politicii de reintegrare şi securitate a ţării. Premiul Naţional este în valoare de 100 de mii de lei.

sursa: www.adevarul.ro

alte Articole interesante