Cine sunt victimele accidentului din Ucraina?

În urma accidentului de circulație produs în regiunea Vinița în dimineața zilei de 8 februarie 2019, au decedat tei oameni, iar patru persoane rămân internate în spital cu diverse traumatisme.

separator

În accidentul de la Vinița au murit o femeie și un bărbat în vîrstă de 26 de ani și un alt bărbat în vârstă de 44 de ani. Microbuzul cu 12 persoane la bord se îndrepta din R. Moldova spre Rusia. Acesta a intrat în partea din spate a unui TIR. Identitatea persoanelor decedate a fost stabilită, iar repatrierea corpurilor neînsuflețite urmează a fi efectuată astăzi. Toate procedurile de aducere acasă a oamenilor decedați se efectuează de angajații IGSU și serviciul consular. Rudele și apropiații persoanelor care au avut de suferit în accidentul din apropierea regiunii Vinița sunt informate, iar cu aceștia lucrează psihologii IGSU.

Doi tineri, prinși în timp ce furau bunuri și bani din două BMW-uri, parcate pe o stradă din Capitală

Doi tineri de 24 de ani, din raionul Călărași, au fost reținuți după ce ar fi sustras bunuri și bani din două BMW-uri, parcate pe bd. Dacia din Capitală.

În urma acțiunilor speciale de investigație și de urmărire penală, polițiștii de la Botanica au stabilit că suspecții ar fi pătruns în mașini pe timp de noapte, prin spargerea geamurilor.

Reținerea bărbaților a fost posibilă cu implicarea mascaților din BPDS “Fulger”.

Suma pagubei a fost estimată la 105 000 de lei.

O parte din bunuri au fost recuperate de către polițiști și returnate victimelor.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru #furt, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Bănuiții sunt cercetați penal în stare de arest.

Caz revoltător! Un șofer de rută a fost depistat în stare de ebrietate avansată la volan

Un șofer de rută depistat în stare de ebrietate avansată la volan.

Ieri, în jurul orei 13:00, un șofer de autobuz de pe ruta Chișinău- Cruzești a fost depistat la volan cu 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce ofițerii de patrulare au observat manevrele periculoase efectuate în trafic de către acesta.

Bărbatul de 62 de ani a fost înlăturat de la volanul mijlocului de transport, iar pasagerii au ajuns la destinație cu un alt șofer.

Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Ciocana și a fost inițiată procedura de documentare.

”Reamintim că asemenea încălcare de către un conducător de autobuz este un pericol enorm pentru pasageri și ceilalți participanți în trafic.”, anunță Poliția.

Poliția solicită sprijinul cetățenilor în identificarea unui tânăr suspectat de furturi de mijloace bănești de pe carduri bancare

Poliția din Bălți solicită sprijinul cetățenilor în identificarea unui tânăr suspectat de furturi de mijloace bănești de pe carduri bancare.

Vă rugăm să furnizați informații relevante pentru identificarea acestei persoane.

Pentru orice informație utilă, vă rugăm să contactați Poliția la numărul 069890901 sau la numărul unic de urgență 112.

Mary Kay®: Trăiește, Iubește, Visează fără frică!
Articolul anterior
Un bărbat din Capitală a fost lovit mortal pe trecerea de pietoni
Articolul următor