Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Floriile sunt una dintre cele 12 sărbători împărătești, care marchează intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. În această zi, enoriașii merg la biserică, iar cei care postesc au dezlegare la pește.
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. În aceasta zi, se sfințesc, prin rugăciune și stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart creștinilor, ca simbol al biruinței vieții asupra morții.
Ramurile de salcie amintesc de ramurile de smochin și de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul.
Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfințite, creștinii împodobesc icoanele, ușile și ferestrele. Enoriașii care au ținut post se pot împărtăși în această zi şi au dezlegare la peste, vin şi untdelemn.
Salcia este mereu înflorită în această perioada a anului, fiind o expresie a fertilității și a reînvierii naturii. De asemenea, se spune că e bine să te încingi cu aceste ramuri de salcie ca să nu te doară mijlocul. Cu ramurile de salcie, apicultorii înconjoară în ziua de Florii stupii, iar țăranii îi îngroapă sub brazdă.
În tradiția populară există credința că însăși Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutând-o pe Fecioara Maria să treaca apa unui râu.
Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeița romana a florilor, Flora, peste care creștinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. După Duminica Floriilor, creștinii ortodocși intră în Săptămâna Patimilor.