Crime în serie. Două tinere din Caracal au fost răpite și tranșate de șoferul care le-a luat cu mașina, la ocazie

Crimele care au oripilat România. Un mecanic auto din Caracal ar fi omorât mai multe tinere din localitate și împrejurimi pe care le-ar fi luat în mașina personală pe când făceau auto-stopul. Printre acestea ar fi și Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, care a dispărut în 24 iulie, după ce s-a urcat într-o mașină de ocazie.

separator

De asemenea, printre victimele presupusului criminal (în vârstă de 65 de ani) s-ar mai afla o altă tânără dispărută și picată în mâinile lui în mod similar ca și Alexandra.

Fetele seamănă ca înfățișare și au și vârste apropiate. Prima, Mihaela, a dispărut în 14 aprilie, când a plecat de acasă, din comuna Dioști, spre Caracal, pentru a scoate bani de la bancomat. La întoarcere, a luat o mașină la ocazie și de atunci nu a mai văzut-o nimeni.

La trei luni distanță, în 24 iulie, a dispărut și Alexandra Măceșanu, din comuna Dobrosloveni. Se întorcea spre casă, din Caracal, de la liceul la care învață.

Surse apropiate anchetei au declarat că fata dispărută recent a sunat joi la 112 să anunţe că este ţinută captivă într-o casă, însă apelul a fost întrerupt la câteva secunde. După apelul tinerei, poliția a cerut sprijinul serviciului de comunicații pentru a identifica locul exact, fiindu-i comunicate însă coordonate de pe o arie destul de mare, dintre care trei greșite, fără niciun rezultat.

La o altă adresă, însă, indicată ulterior, percheziţiile au început vineri dimineaţă. La această adresă, unde locuieşte un bărbat, conform surselor citate, au fost găsite resturi calcinate, dar şi haine şi bijuterii. Unele ar corespunde cu cele purtate de una dintre fete.

Anchetatorii au făcut două percheziţii până să ajungă la casa unui bărbat de 57 de ani, fost mecanic auto. La locuința presupusului criminal, s-au efectuat săpături în curtea acestuia, în căutarea altor potențiale victime. Potrivit Antena 3, bărbatul trăia singur. El ar fi lucrat foarte mult timp în Italia, unde întreaga lui familie ar fi rămas soția și cei patru copii ai săi. Obișnuia să angajeze oameni din sat să-i muncească în casă, dar și să ia oameni, în special femei, la ocazie, după cum spun cei care-l cunosc, citați de Antena 3.

„Un om care nici prin cap nu-ţi trecea că ar putea să facă asta. Îşi luase de curând o dubă, se ocupa cu târgurile, cumpăra dintr-o parte şi vindea în alta: păsări, porumbei, ce-i cădea la mână ieftin, cumpăra şi vindea în alte târguri. Soţia şi copiii sunt plecaţi în Italia. El locuia singur“, a declarat un vecin.

Alexandra Mihaela Măceşanu, victima criminalului din Caracal, este nepoata lui Alexandru Cumpănașu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României. Fata a reușit să sune joi, 25 iulie, de mai multe ori la 112 de pe un telefon vechi cu taste găsit la locuința criminalului. Poliția nu a reușit însă s-o localizeze la timp și s-o salveze, aruncând vina pe serviciul de telecomunicații care i-ar fi indicat mai multe locații greșite.

Într-un interviu acordat Știrilor ProTV, Alexandru Cumpănașu a povestit ce a vorbit victima la telefon cu polițiștii.

”Le-a spus că este legată cu o sârmă de picioare, că a fost violată, că este sechestrată, că a fost bătută. Nu ştia unde se află, le-a dat nişte indicii. Le-a spus tot ce a putut ea, cauta adrese acolo, tot ce a putut ea.

Ar fi vorba despre mai multe victime, spun surse din anchetă. Totodată poliţiştii au de rezolvat cazuri de dispariţie fără indicii, inclusiv a două adolescente, despre care nu se mai știe nimic.

Suspectul în casa căruia se fac acum căutări are 57 de ani şi este fost mecanic. La faţa locului au ajuns echipe de specialişti pentru verificări.

A fost scoasă şi apa din fântâna şi se fac săpături în curte. Într-un butoi ar fi fost găsite mai multe rămăşiţe, care par a fi umane. Surse din anchetă spun că ar fi vorba despre trei victime, însă nu este exclus ca numărul lor să fie mai mare.

 

sursa

Polițiștii, în comun cu voluntari, vânători și localnici continuă căutările fetei de 19 ani din Orhei, care de o săptămână este de negăsit

Polițiștii în comun cu colegii altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici continuă căutările fetei de 19 ani, care de o săptămână este de negăsit, după ce a urcat într-o mașină de ocazie pe o stradă din Orhei.

Au apărut noi circumstanțe care au determinat poliția să extindă căutările și în raionul Telenești.

Oamenii legii continuă investigarea cazului, iar șoferul mașinii în care a urcat fata este în custodia poliției și refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Apă otrăvită pentru un sat din țară, unde autorităţile au dat în exploatare un apeduct, pe teritoriul unei foste ferme de vaci

Apă cu amoniac în loc de apă potabilă. Peste patru mii de locuitori dintr-un sat din Republica Moldova au fost puşi în situaţia de a consuma apă cu amoniac şi alte substanţe nocive, care le poate afecta la greu sănătatea. Este vorba de satul Logăneşti din raionul Hânceşti, unde autorităţile au dat în exploatare un apeduct cu apă „potabilă”, pentru care s-au cheltuit aproape 10 milioane de lei (peste 528.000 euro), scrie evz.ro.

Mai multe analize au arătat că apa nu este bună pentru consum, însă autorităţile locale merg la orice pentru a convinge locuitorii din Logăneşti că au cea mai bună apă. În ciuda eforturilor Primăriei Logăneşti, la mai puţin de trei luni după ce a fost dat apeductul în exploatare, Agenţia Naţională pentru Suguranţă Alimentară (ANSA), a interzis consumul apei din apeductt şi obligat administraţia locală să asigure şcoala şi grădiniţa cu apă îmbuteliată.

Proiectul din Logăneşti a fot finanțat de către Fondul naţional pentru dezvoltare regională.

Cuantumul Fondului este de 1% din veniturile bugetului de stat, aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul respectiv. În Fond se regăsesc şi alte mijloace financiare din sectorul public şi din cel privat la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Precum şi mijloacele oferite prin programele de asistenţă ale Uniunii Europene.

Apă de pe locul unde a fost o fermă de vaci

Primăria din Logăneşti a ales pentru sondele de apă teritoriul unei foste ferme de vite. Oamenii din sat spun că pe acest loc, timp de cel puţin 30 de ani, a fost un depozit de furaje. Şi că în perioada sovietică acestea erau tratate cu amoniac pentru a evita rozătoarele.

Mai mult, în imediata apropiere, se regăseşte şi în prezent o fermă de vite şi nu este exclus ca deşeurile de acolo să contamineze izvoarele subterane.

Întreprinderea Vipart Plus SRL, care a câştigat, în octombrie 2022, licitaţia pentru construcţia apeductului, a trimis probele de apă din viitoarele sonde la un laborator privat, înainte să înceapă lucrările. Rezultatele au arătat că apa conţine un nivel ridicat de amoniac şi nu poate fi folosită ca potabilă sau în alimentaţie.

Totuşi, cu acordul Primăriei Logăneşti, sondele au fost săpate anume în acel loc.

Consilierii locali au declarat, sub protecţia anonimatului, că primarul Valentin Danu ar fi insistat pentru acel loc din considerente economice. În apropiere se află liniile de înaltă tensiune şi nu trebuie mijloace suplimentare pentru conectarea la energia electrică. Totodată, izvoarele cu apă se află la o adâncime de până la o sută de metri.

Dar cel mai mult, edilul a economisit din timp, deoarece în mai puţin de un an urma să aibă loc alegeri locale. Şi trebuia să convingă oamenii din sat că trebui să fie reales pentru încă patru ani.

Nu se ştie a cui a fost iniţiativa, a agentului econinterzise pentru apa potabilă. În schimb, sunt mult mai ieftine.

Ţeavă folosită la apeductul din Logăneşti/ Sursa foto: EvZ

Locuitorii din Logăneşti au comunicat pentru EvZ că au consultat ingineri în domeniu şi au fost informaţi că astfel de ţevi sunt folosite la petrol. Iar materialul din care sunt confecţionate conţine compuşi cancerogeni.

Acest adevăr a fost recunoscut de Primăria Logăneşti, care a decis la scurt timp după ce a fost dat apeductul în exploatare să schimbe ţevile.

„Primarul nu ne-a spus nimic. Este curios şi pentru noi de ce au schimbat ţevile şi din ce bani au făcut-o. Noi nu am aprobat nimic în acest sens. Un lucru este clar. Primarul a dat-o în bară cu apa potabilă. Sătenii sunt foarte nemulţumiţi”, ne-a spus Tudor Rotaru, consilier din Logăneşti.

Consumatorii, îngrijoraţi de calitatea apei

Locuitorii din Logăneşti, care achită 26.7 (1.42 euro) pentru un metru cub de apă pretins potabilă, au fost alertaţi de calitatea ei.

„Doar am gustat. Parcă aveam fier în gură. Nu o folosesc în alimentaţie. Pentru băut, o cumpăr din magazin”, ne-a declarat o locuitoare din Logăneşti.

Sătenii, chiar dacă au apeduct în gospodărie, merg după apă la cele două izvoare din localitate. Iar unii şi-au făcut puţuri în gospodăriile lor.

Câţiva consumatori au dus probe de apă la două laboratoare din Chişinău – la Regia Apă-Canal şi Institutul de biochimie al Academiei de Ştiinţe. Şi în ambele cazuri s-a constatat că apa din apeductul de la Logăneşti nu este potabilă. Pentru că conţine amoniu în exces, dar şi alţi componenţi nocivi.

Citiți continuarea AICI.

Emilian Crețu, moment emoționant dedicat mamei sale în cadrul emisiunii lui Fuego

Îndrăgitul actor moldovean Emilian Crețu a sensibilizat din nou opinia publică cu un moment emoționant în cadrul emisiunii lui Fuego ”Drag de România mea” de la TVR. Acesta a venit cu un mesaj profund pentru cea care i-a dat viață, mama sa, și i-a dedicat acesteia, dar și tuturor mamemor, un moment poetic și muzical împreună cu artistul român Paul Surugiu-Fuego.

”Tot ceea ce fac în viața asta, chiar dacă, deseori, plângi, o fac în primul rând pentru ca tu să fii fericită”, a spus, cu un nod în gât, Emilian în emisiune.

Fuego a postat momentul pe pagina sa de Facebook:

”Un moment emoționant dedicat tuturor mamelor alături de actorul basarabean Emilian Crețu!”, scrie în postarea sa Fuego.

Puteți vedea AICI.

De 8 Martie, Emilian Crețu și-a felicitat mama prin intermediul unui video emoționant pe care l-a publicat pe pagina sa de facebook. Actorul i-a dedicat mamei sale cele mai dulci și prețioase gânduri pe care orice mamă și-ar dori să le audă de la fiul său.

Emilian Crețu a devenit un promotor și un exemplu frumos de grijă, susținere și dragoste pentru familia sa.

Un moldovean, tată a trei copii, a dispărut în Franța. Rudele cer ajutor!
Articolul anterior
Irina Rimes revine în topuri! Artista a lansat piesa ,,Hero”, cu Mahmut Orhan
Articolul următor