Cu drag de mama: Mariana Șura, interpretă

De la mama a moștenit dragostea pentru artă, a învățat ce înseamnă omenia și iubirea pentru cei din jur, iar când vine vorba despre mama, interpreta Mariana Șura ar putea să vorbească la infinit despre ea. Mama i-a fost alături în momentele grele, ca ,,apa pentru un vlăstar ofelit” ce tinde mereu spre lumină. În luna femeilor, artista vorbește cu mare drag despre Mama, celei căreia i-a dedicat cântece și care i-a dat viață și frumusețea ei.

separator

,,Pe mama mea o cheamă Tamara Șura, este absolventă a Universității de Arte din Chișinau și a Colegiului de Arte din Soroca, specializarea regie și culturologie. Mama a lucrat mulți ani ca șefă a Casei de cultură. Când ne-am mutat la Chișinău, din dragoste pentru noi, mama s-a oferit să lucreze la gradiniță, în grupa copiilor mici, de doi anișori, doar că să ne primească și pe noi.

Mama este un izvor de energie, creativitate și inteligență. O ființă puternică care adoră provocările vieții, iar cu trecerea anilor tinde tot mai sus, iar acest lucru ne surprinde și ne fascinează. De 15 ani activează ca moderatoare de evenimente. Totodată mama este și o familistă încrezută, a ratat șansa de a lucra la televiziune, doar ca să aibă grijă de noi, de tata, care era deseori plecat în turnee cu ansamblul ,,Joc”. Tata a fost timp de 17 ani inspector și percuționist în acest ansamblu.” ,,Mama ne ducea la grădiniță, la școală, la activități, ne făcea baie, ne pregătea pentru școală. Cred că nu voi uita niciodată spiritul sărbătorilor de iarnă din familia noastră, bradul de Crăciun, cu globuri și decorațiuni, și Paștele cu miros de cozonaci.

Atunci când am crescut și am întemeiat familii, mama și-a reluat serios rolul, de această dată pentru grija nepoților. E mereu alături de noi, iar pentru Evelina, fiica mea, a fost mai mult decât o bunică, a fost ca ,,o a doua mamă”. Fiind plecată la evenimente, părinții aveau mereu grijă de fetița mea.”

,,Mama e un om cinstit și corect. Am învățat de la ea cea mai valoroasă lecție: să-mi iubesc familia și pe cei apropiați și să fiu sinceră. Îi doresc multă multă sănătate și să ne fie mereu alături, pentru că o iubim!”

alte Articole interesante