Cu drag de mama: Sărbătoare dublă în familia lui Ionel Istrati!

Mama este comoara sufletului său. De fiecare dată, când are ocazia, artistul se mândrește cu cea care i-a dat viață, iar ziua de 8 Martie este una specială în familia lui Ionel Istrati pentru că mama interpretului este născută chiar în această zi de primăvară.

separator

Cum e mama lui Ionel Istrati? Artistul îi aduce cele mai sincere felicitări și ne vorbește despre mama sa, Valentina Istrati.

,,Mama e contabilă de profesie. Dacă ar fi să vorbesc despre cele 5 calităti care o descriu pe mama, acestea ar fi: Frumoasă, Sinceră, Serioasă, Corectă și Bună la suflet.

Mama este cea care a contribuit la dezvoltarea mea ca artist, încă din copilărie. Mi-a descoperit talentul și m-a ajutat să cresc, să fac muzică. În copilărie eram animatorul petrecerilor de familie. Atunci când ne adunam laolaltă, cu prietenii, rudele, improvizam rapid o scenă și făceam actorie, cântam, recitam poezii”.

,,Țin minte că la vârsta de 8 ani, de 14 februarie, am avut un succes extraordinar când am interpretat pe scena de la școală piesa ,,Doi ochi căprui”, iar de atunci părinții au înțeles că vocea mea este deosebită și merită valorificată”. ,,Ziua de 8 Martie a fost până nu demult o sărbătoare triplă în familia mea. De fapt, mai este și acum. Pentru că de 8 Martie a fost născută atât bunica, cât și mama. Bunica a plecat în lumea celor drepți, dar în fiecare an de 8 Martie ne amintim de ea și o sărbătorim pe mama.

Îi doresc mamei sănătate, fericire, tinerețe în suflet și în privire, să fie înconjurată de oameni buni și sinceri. Mama împlinește 59 de ani și mă bucură faptul că, pentru ea, anii sunt doar o cifră în calendar. Și mai știu că ea își dorește mult să aibă nepoței, iar mă voi strădui să nu o dezamăgesc :). Te iubesc, mamă!” 

alte Articole interesante