Cum a fost surprins Andrea Bocelli, în vacanța din Italia?

Celebrul tenor italian Andrea Bocelli este orb de la vârsta de 12 ani. Recent, interpretul în vârstă de 58 de ani, și-a petrecut vacanța pe insula Elba, în apropiere de Toscana. Tenorul a fost surprins în ipostaze uimitoare. În ciuda faptului că suferă de orbire, artistul nu a lăsat ca acest lucru să-i distrugă pasiunea pentru sport. Andrea Bocelli a făcut surfing și a mers cu bicicleta, fiind ajutat de fiul său.

separator

Faimosul cântăreț de operă a plecat în vacanță cu familia lui. Artistul a fost surprins în timp ce făcea windsurf în Marea Mediterană. Mai mult, el a mers și cu barca și cu ski-jetul.

Nu este prima dată când artistul este văzut făcând diverse genuri de sporturi, în ciuda problemei sale de sănătate. Acesta adoră, de asemenea, să meargă și la ski, pe role sau la călărit, unde se descurcă de minune.

Andrea Bocelli a orbit la vârsta de 12 ani. Tenorul a dezvăluit că părinții lui au fost sfătuiți să facă întrerupere de sarcină, fiind de părere că copilul lor se va naște cu dizabilități, însă aceștia au refuzat. Astfel, cel care avea să devină cel mai faimos tenor s-a născut cu vederea slabă, suferind de glaucom congenital.

Doctorii au încercat să-și salveze vederea folosind lipitori, dar fără succes. Andrea Bocelli a continuat să învețe muzica prin citirea Braille. Fiind pasionat de muzica lirică, visul vieţii sale a fost să devină un mare tenor. La vârsta de şase ani a început să ia lecţii de pian, iar mai apoi a început să cânte la flaut şi la saxofon. În 1970, la vârsta de 12 ani a orbit total, în urma unui accident din timpul unui meci de fotbal. Însă, în acelaşi an în care a orbit, a câştigat prima competiţie muzicală, cu melodia „O Sole Mio”.

El a dat marea lovitură la vârsta de 34 de ani, când a fost descoperit de legendarul tenor Luciano Pavarotti, care i-a cerut să meargă cu el în turneu.

Andrea Bocelli și actuala sa soție s-au întâlnit la o petrecere în urmă cu 11 ani, iar după 10 ani de relație s-au căsătorit. Ei s-au cunoscut chiar la scurt timp după ce Bocelli se despărțise de fosta sa soție, Enrica, cu care are doi fii adolescenti, Amos si Matteo. Tenorul italian a scos până acum 14 albume și a vândut 80 de milioane de exemplare în întreaga lume, are o stea pe celebra alee Walk of Fame de la Hollywood și este considerat unul dintre cei mai mari tenori italieni.

sursa

alte Articole interesante