Turista din Ialoveni, de 31 de ani, care a murit în condiții misterioase în regiunea satului Țîpova, a fost găsită de un adolescent de 15 ani. Tânărul este cel care a văzut-o primul și care i-a descoperit trupul neînsuflețit lângă Cascada Moartă, transmite sputnik.md.
Tot el a indicat locul unde s-ar putea fi rătăcit femeia dispărută. Adolescentul Pantelimon Evtodii din Țâpova cunoaște foarte bine locurile care-i atrag pe turiști. În timpul căutărilor, salvatorii au solicitat sprijinul minorului.
”Am aflat de la băiat unde merg de obicei turiștii, unde este interesant. Ne-a spus – Cascada Moartă. Am ajuns la această cascadă cu greu, era anevoios să ajungem pentru că nu este acces”, a declarat salvatorul Anatol Viniciuc.
Minorul susține că nu există cale de acces spre locul unde a fost găsită femeia. ”Le-am spus salvatorilor cam în ce loc poate fi. Cărare spre acest loc nu este. M-am urcat mai în deal și am observat-o”, a precizat tânărul Pantelimon Evtodii.
Versiunea preliminară examinată în cazul morții femeii este căderea de la înălțime, care a provocat decesul. Femeia a dispărut sâmbătă, în jurul orei 15.00. Căutările acesteia au început duminică seara. Luni, 11 septembrie, s-a alăturat căutărilor și o echipă de aproape 60 de salvatori, polițiști și chinologi.