Doi prieteni nedespărțiți au aflat că sunt frați după ce au făcut test ADN

Alan Robinson și Walter Macfarlane s-au născut și au crescut în Oahu, Hawaii. Ei s-au cunoscut la școală și au rămas prieteni decenii întregi. Între cei doi este o diferență de vârstă de 15 luni și au aflat printr-o coincidență că au aceeași mamă biologică.

separator

Alan Robinson fusese adoptat, în timp ce Walter Macfarlane avea mai multe întrebări legate de tatăl său biologic. Macfarlane a încercat să afle mai multe despre originile sale cu ajutorul unui site care oferă servicii de testare ADN.

Testul a arătat că Macfarlane avea ADN similar cu un alt utilizator și, mai mult decât atât, cei doi aveau cromozomi X identici, adică aveau aceeași mamă. Macfarlane l-a sunat pe Robinson și i-a povestit despre utilizatorul Robi737, descoperit pe Ancestry, care îi era frate, fără să știe că utilizatorul respectiv era chiar prietenul său cu care vorbea la telefon.

Cei doi au pus rapid cap la cap informațiile și și-au dat seama că, pe lângă o prietenie de 60 de ani, aveau și legături de sânge.

„A fost un șoc, dar când ne-am gândit mai bine ne-am dat seama că avem multe trăsături fizice în comun. A fost o experiență copleșitoare și încă este. Nu știu cât timp va dura până când îmi voi reveni din șoc”, a declarat Alan Robinson. „E cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-aş fi putut primi”, a spus şi Walter Macfarlane.

sursa

alte Articole interesante