Doliu în presă. S-a stins din viață un reputat jurnalist moldovean

Jurnalistul s-a stins ieri din viață, la vârsta de 62 de ani, în urma unui atac de cord. Sicriul cu corpul neînsuflețit al regretatului jurnalist va fi depus mâine, începând cu ora 17.00, la Catedrala ”Sfânta Teodora de la Sihla” din Chișinău. Jurnalistul Boris Erușevschi va fi înmormântat joi, 6 decembrie, la Cimitirul nou din Durlești.

separator
Boris Erușevschi s-a născut la 22 decembrie 1955, în orașul Sângerei. În 1978, după absolvirea secției de ziaristică a Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova, a fost repartizat la Comitetul de Stat pentru Radiodifuziune și Televiziune. Și-a început activitatea în calitate de redactor la radio, redacția muzicală. Își câștiga respectul colegilor și simpatia publicului grație rubricilor sale din emisiunile ”Fonocaleidoscop duminical, ”Ora călătorului”, ”Melodii preferate” ș.a.

Mai târziu, Boris Erușevschi s-a transferat la televiziune. Astfel, 27 de ani i-a dedicat Televiziunii Naționale. Fiind comentator TV, a realizat programe sociale, culturale și de divertisment, notează moldpres.md. El este unul dintre fondatorii programului informativ ”Mesager”, considerată de către specialiști o emisiune de rezonanță din istoria jurnalismului moldovenesc.

În ultimii ani, a activat în calitate de șef al Serviciului de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare și în cea de redactor-șef adjunct al ziarului ”Capital Market”.

Dumnezeu să-l odihnească!

alte Articole interesante